Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Atac dur la Tudorel Toader – dosar penal din interiorul sistemului

Ministrul e acuzat de "abuz în serviciu și restricționarea dreptului de reprezentare sindicală" de "interpretarea arbitrară a legilor" și va fi chemat de procurori.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 iul — Sputnik, Evan Răutu. "Ministrul Justiției are deja un dosar penal pentru abuz în serviciu în care a fost declanșata urmărirea penală in rem, anunță penitenciare.info

Ca detalii, aflăm că Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat vineri acum puțin timp că susține protestele declanșate de către consilierii de probațiune pe fondul lipsei de soluții concrete și asumate pentru rezolvarea unor probleme legate de deficitul de personal, calitatea precară a condițiilor de muncă și discriminări salariale.

"Tergiversarea rezolvării acestor probleme subminează sistemul de justiție în ansamblu, practic fiecare componentă fiind afectată de o abordare similară din partea ministrului Justiției, domnul Tudorel Toader și a interpușilor domniei sale la conducerea serviciilor de probațiune și penitenciare subordinate", afirmă sursa citată.

Sindicaliștii acuză discriminările salariale și calculul eronat al unor drepturi salariale ca fiind „o constanță instituțională la nivelul Ministerului Justiției și a instituțiilor subordinate".

În plus, sindicaliștii afirmă că interpretarea legilor este "de foarte multe ori arbitrară", ceea ce face ca rezolvarea problemelor să fie posibilă doar în instanță, "în lipsa unui dialog real".

Acestea sunt motivele pentru care la PÎCCJ s-a deschis un dosar penal pe numele ministrului — "referitor la abuz în serviciu și restricționarea dreptului de reprezentare sindicală".

Sindicaliștii anunță că în perioada următoare Tudorel Toader va fi chemat de procurori și "chestionat" în legătură cu acuzațiile respective.