BUCUREŞTI, 5 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Ioan Aurel Pop spune că introducerea unor noi materii în învăţământ, aşa cum ar fi cum orele de educaţie în spiritul eliberării românilor de „mentalităţile conservatoare" ar bulversa întregul sistem educaţional. Şi aceasta pentru că ar trebui să fie scoase ore de istorie, geografie etc pentru a face loc celor de educaţie sexuală.
El consideră ca fiind inadmisibilă renunţarea la disciplinele care formează viitoarele personalităţi, sub pretextul pregătirii şcolarilor pentru viaţă.
„Asemenea propuneri nu reprezintă, de fapt, materii, ci teme şi conţinuturi care pot fi abordate, cu tact şi competenţă, în cadrul disciplinelor existente", a explicat preşedintele Academiei Române, potrivit evz.ro şi subliniază că este normal ca românii să fie informaţi, dar atrage atenţia că forţarea trendului este periculoasă.
Şi aceasta pentru că diversitatea face parte din realitate, iar realitatea, spune profesorul Pop, nu trebuie ignorată niciodată. În schimb, a contrapune — cu insistenţă şi chiar cu vehemenţă uneori — alte tipuri de familii familiei tradiţionale este „o eroare fatală".
„Eu nici nu aş vorbi despre „familia tradiţională", ci despre unicul tip de familie validat de istorie, prin care s-a asigurat perpetuarea umanităţii până azi", a explicat Ioan Aurel Pop, adăugând că românii au în minţile şi sufletele lor valori verificate, legate de bunul simţ şi de experienţa de viaţă a moşilor şi strămoşilor lor.
Mai mult, el a precizat că acesta este punctul său de vedere şi nu al instituţiei pe care o conduce, dar că Academia Română va avea, de asemenea, o poziţie oficială la Strategia Naţională pentru Educaţie.
În ceea ce priveşte încredinţarea copiilor unor cupluri de homosexuali, Pop susţine că micuţii trebuie să trăiască alături de familia biologică sau măcar de unul din membrii acesteia. În cazul în are nu este posibil, să fie încredinţaţi statului.
„A încredinţa copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput, din mai multe motive", a menţionat el.
Unul din aceste motive îl reprezintă necunoaşterea mecanismului declanşator al homosexualităţii. Pop a adăugat că tendinţa e încredinţare a minorilor acestor cupluri începe să fie temperată chiar şi în Uniunea Europeană.
Reamintim că au apărut reacţii dure din partea unor nume grele le României după ce s-a aflat că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a renunţat la proiectul de „educare" a copiilor şi părinţilor în sensul acceptării familiilor gay. Sputnik a relatat despre acest subiect aici.
Situaţia nu este nici pe departe rezolvată, sute de români opunându-se acestui proiect, iar în spaţiul online şi pe grupurile de părinţi circulă petiţia online „Împotriva Strategiei Naţionale de Educaţie Parentală".