Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

"Prostia guvernanților!". Studenții merg gratis cu trenul, CFR pierde enorm

CFR Călători a trecut în numai un an de zile de la 48 milioane lei profit la 367 milioane lei pierdere.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Decizia guvernanților de a acorda studenților gratuități la călătoria cu trenul a nemulțumit mulți călători obișnuiți, care constată aglomerație pe rutele feroviare și de multe ori nu reușesc să mai cumpere bilet, ori sunt nevoiți să călătorească în picioare.

Un parlamentar critică măsura prin prisma impactului ei economic.

"În primele zile de mandat în 2017 m-am opus subvenției de la stat care permitea studenților să călătorească gratuit cu trenul. Am introdus un amendament care a fost aprobat în comisia de buget-finanțe și care le permitea studenților să circule gratuit doar pe ruta reședință-universitate", scrie senatorul PNL Florin Cîțu, pe rețeaua de socializare Facebook.

"A început un scandal imens. Am fost acuzat din toate părțile, inclusiv din partid. Amendamentul a fost respins, și legea votată de toate partidele", povestește Cîțu, într-o postare cu titlul "Hoția și prostia guvernanților plătită din buzunarele românilor".

El prezintă, după un an și jumătate de la adoptarea deciziei, câteva date care arată urmările asupra companiei naționale de transport feroviar.

În 2016 CFR Călători a avut un profit de 48 milioane lei.

În 2017 CFR Călători a avut pierdere de 20 milioane lei.

În 2018 CFR Călători a bugetat o pierdere de 367 milioane lei.

"Aceste pierderi trebuiesc acoperite. banii sunt luați din alte bugete (investiții, evident) și/sau din taxe mai mari", explică Florin Cîțu.

Potrivit datelor de mai sus, în doar 12 luni CFR Călători a trecut de la 48 milioane lei profit la 367 milioane lei pierdere, practic o cădere de 415 milioane de lei.

Conform reglementării, Ministerul Transporturilor trebuie să primească o sumă în compensație de la bugetul Ministerului Educației, dar potrivit unor surse neoficiale, banii prevăzuți la termenele stabilite nu au fost alocați în totalitate, iar întârzierile generează probleme în administrarea resurselor CFR.