BUCUREȘTI, 3 iul — Sputnik, Evan Răutu. "Clasa politică actuală este în pragul "testului trădării"… pe #resurse!", scrie celebrul jurnalist Sorin Roșca Stănescu, ameninţând direct: "Votul fiecăruia dintre deputați va fi făcut public — este un prim pas pentru a stabili cu exactitate capul de listă al trădătorilor".
De mai mult timp, Sorin Roșca Stănescu este vârful de lance al unei adevărate bătălie contra "legii Offshore", cea care va afecta pe termen lung exploatarea resurselor de gaze naturale al României — practic până la epuizarea acestora!
"Cei care vor promova în forma în care a ieșit din Senat acest act normativ sunt trădători de țară", scrie Sorin Roșca Stănescu. "Vom vedea cum votează fiecare, iar lista trădătorilor va putea fi completată".
Apoi, urmează președintele, care, dacă legea va fi votată în Parlament, trebuie să o promulge — sau să o retrimită ori să o atace la CCR.
"Dacă președintele va accepta și nu va ataca legea la Curtea Constituțională, el devine oficial cap de serie al trădătorilor", îl avertizează SRS pe Iohannis.
Tot în categoria trădătorilor îi include SRS pe toți oamenii politici, analiști și moderatori de emisiuni care se vor pronunța susținând multinaționalele și "statele europene interesate, și în primul rând Ungaria, dar și statele non-europene interesate, în primul rând Statele Unite, care se află în spatele Exxon-ului și Rusia, care se află în spatele Lukoil".
"Când vom trage linie, vom ști cu precizie cine sunt trădătorii", spune SR Stănescu. "Nu ne va mai rămâne decât să-i adăugăm pe consultanții multinaționalelor și pe toți ceilalți care au făcut trafic de influență la nivelul Guvernului, Parlamentului României și instituției prezidențiale".
Iar soarta lor, în viziunea celebrului jurnalist e clară: "Mai devreme sau mai târziu, un tribunal militar îi va judeca și condamna".
Sorin Roșca Stănescu nu se oprește aici, ci explică "de ce ar trăda toți acești oameni" — și îi așază pe categorii. Iar primul vizat și acuzat este chiar Iohannis!
"Unii trădează pentru a-și asigura în viitor protecția, în sensul menținerii poziției politice pe care o dețin în acest moment — Printre aceștia se numără și președintele României", spune direct Sorin Roșca Stănescu.
Apoi urmează cei care trădează la ordinul „sistemului" din care fac parte, "statul paralel", care este interesat să acționeze astfel, "pentru a-i putea fi conservate și în viitor privilegiile".
În fine, după aceste categorii pe care le putem numi active, urmează cele pasive: „speriații de bombe", adică "Persoane care nu rezistă în fața șantajului, care pur și simplu se tem de sistemul represiv". Cine sunt aceștia — "Așa-ziși bărbați de stat cărora le tremură chiloții pe ei", spune SRS.
Tot o categorie pasivă o constituie "Yesmenii", cei vor să intre în grațiile șefilor, "pentru a fi menținuți sau promovați în funcții".
Urmează o categorie pe care SRS o numește "de-a dreptul jegoasă".
"A celor care, sub o formă sau alta, în politică, în institutele de cercetare de piață, în presă, în administrația publică sau în Guvern fiind ori în instituția prezidențială au primit mită din partea așa-zișilor consultați ai multinaționalelor, care sub această aparență, au făcut pur și simplu trafic de influență", descrie SRS genul de personaje.
Și, în fine, urmează proștii — "Oile mioritice, naivii", spune SRS. Sunt cei care "se miră cu seninătate", întrebând „cum adică suntem jefuiți, dacă primim redevențe?". Sau cei întreabă „Cum să blocăm noi investiții uriașe în economia românească, cum să barăm, opunându-ne multinaționalelor, independența energetică a României și a Europei centrale?".
"Și aceștia sunt trădători", consideră SRS, "în plus sunt și foarte proști, o excepțională masă de manevră".
Iar îndemnul de final este unul dur, amintind de perioade necruțătoare, pe care până acum ziaristul le-a condamnat.
"Să ne luăm deci la întrecere cei care suntem de bună credință, să ne suflecăm mânecile, să urmărim cu atenție marele test al trădării și să facem lista cât mai completă a trădătorilor — unul să nu scape!"
Textul îndemnului său pare scos tot din acele vremuri, dar… are dreptate! E vorba de una dintre cele mai importante bogății ale României, dar și de siguranța sa energetică. Citiți aici articolul integral scris de Sorin Roșca Stănescu.