BUCUREȘTI, 29 iun — Sputnik. Moscova nu știe pe ce se bazează informațiile apărute în presa străină despre o presupusă dorință a lui Trump de a încheia la Helsinki un acord cu privire la Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Știți, nu înțeleg pe ce se întemeiază această informație a CNN (…), nu știm nimic. (…) Ei spun ce are de gând să facă președintele Trump — noi nu știm ce are de gând să facă președintele Trump", a specificat el.
În același timp, Kremlinul nu are nicio îndoială că liderii vor avea o discuție complexă despre situația din Siria.
"Va urma o discuție profundă și detaliată", a adăugat Peskov.
Putin și Trump urmează să se întâlnească pe 16 iulie la Helsinki, capitala Finlandei.
De această dată, întrevederea bilaterală nu este legată de niciun eveniment internațional, fiind primul summit al celor doi lideri într-un format deplin.
Ce a scris presa despre o presupusă "înțelegere Trump-Putin"
Joi, CNN a anunțat, cu referire la propriile surse din mediile diplomatice, că Trump intenționează să ajungă la o înțelegere cu Putin care ar permite o retragere rapidă a trupelor americane din Siria.
Trump a discutat despre această problemă la Casa Albă cu regele Iordaniei, Abdullah II, a specificat postul de televiziune.
Potrivit planurilor Washingtonului, SUA vor permite autorităților din Siria să-și restabilească controlul asupra teritoriului din apropierea frontierei cu Iordania, în schimbul unor garanții oferite de Rusia că oficialitățile de la Damasc nu vor ataca insurgenții stabiliți acolo, dându-le posibilitatea să se retragă din regiune.
De asemenea, Trump speră că Rusia va crea o zonă de deescaladare în Sud-Vestul Siriei, împiedicând pătrunderea acolo a forțelor pro-iraniene. Eliminarea Iranului din Siria reprezintă unul din punctele centrale ale planului președintelui SUA de "retragere din Siria", au menționat sursele citate.