Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dragomir, mesaj pentru şeful DIICOT: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!"

Fostul ofiţer al Serviciului Român de Informaţii spune că declaraţia lui Daniel Horodniceanu vorbeşte, de fapt, despre neputinţa oamenilor din subordine.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. Declaraţia făcută astăzi de procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, nu a rămas fără urmări. Daniel Dragomir a explicat ce se ascunde în spatele afirmaţiilor oficialului şi a tras, cu acest prilej, un mare semnal de alarmă privind activitatea care se desfăşoară în spatele uşilor închise.

De la bun început, Dragomir precizează că afirmaţiile lui Horodniceanu i s-au părut incredibile, dar nu într-un sens bun.

„Prima dată am crezut că nu înţeleg bine. Am mai citit o dată, de două ori… până am înţeles", a scris Daniel Dragomir pe blogul romania30.ro

Dragomir, atac dur la Horodniceanu: „Începem cu un prim document..."
Şi anume, continuă fostul ofiţer SRI, prezentând totul metodic ca pe o problemă de aritmetică, Horodniceanu ne spune că au 4770 de dosare în rem pe „fapte" care sunt deschise de mai mult de un an şi nici măcar nu au început urmărirea penală împotriva făptuitorilor.

Concluzia, din punctul de vedere al lui Dragomir, este una singură: incompetenţă.

„Băi băieţi, păi asta e şi ideea modificării Codului de procedură: să vă pună la muncă. (…) Am înţeles. Sunteţi praf", le-a transmis Dragomir, care le-a amintit că, deşi au avut de partea lor şi protocoale, şi ascultări, 4770 de dosare sunt în aşteptare.

„Ştiţi vorba aia: dacă tăceai, filosof rămâneai!", a încheiat acesta.

Reamintim că Ministerul Public a anunţat, luni, că a finalizat analiza modificărilor aduse Codului de Procedură penală şi a identificat 33 de articole de lege care prezintă elemente de neconstituţionalitate, prevederile în cauză referindu-se şi la prezumţia de nevinovăţie sau la dreptul de apărare.