Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

BMW va retrage 12 mii de automobile vândute

Compania BMW a anunțat că va retrage peste 11,7 mii de automobile diesel din cauza sistemelor defecte de control al nivelului de emisie a gazelor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 iun — Sputnik. Concernul BMW a anunțat că va retrage 11,7 mii de automobile diesel din cauza sistemelor de control al emisiei de gaze, a anunțat revista Spiegel, făcând referire la reprezentanții companiei.

Anterior, procuratura din Munchen a lansat o procedură de verificare a informațiilor cu privire la manipulările celor de la BMW cu sistemele de filtrare a gazelor de eșapament la automobilele diesel.

În cele din urmă, s-a constatat că pe 12 mii de vehicule BMW au fost instalat un soft defect. Compania se afla în așteptarea aprobării autorităților de stat pentru a instala un soft actualizat.

Scandal: șeful Audi, arestat. E suspectat de o mare fraudă

Potrivit publicației, urmează să fie retrase automobilele din seria cinci și șapte, care emit o cantitate excesivă de oxide de azot. Oficiul Federal de Automobile (KBA) a cerut retragerea acestor vehicule din cauza softului defect care permite manipularea datelor sistemului de emisii.

Potrivit reprezentaților companiei, KBA a aprobat versiunea actualizată a programului, fapt care a fost adus la cunoștința proprietarilor automobilelor, scrie publicația.

Retragerea automobilelor reprezintă un adevărat eșec al concernului, pentru că, spre deosebire de concurenții săi, aceștia au menținut standarde tehnice înalte, iar automobilele lor au obținut cele mai bune rezultate în urma testărilor.

Anterior, concernul Volkswagen a fost acuzat în SUA că a instalat pe automobilele diesel un soft care diminuează indicatorii reali ai emisiilor de gaze. Guvernul american a obligat concernul să-și retragă peste 482 mii de automobile de marca Volkswagen și Audi, vândute în Statele Unite între 2009-2015. Volkswagen a convenit asupra răscumpărării automobilelor de la consumatori cu achitarea unei despăgubiri. Ministrul pentru Protecția Mediului din Germania, Svenja Schulze, a îndemnat la grăbirea procesului de reparare a automobilelor cu motor diesel, în legătură cu plângerea Comisiei Europene împotriva Germaniei și altor cinci state al UE în legătură cu nivelul înalt al poluării aerului în orașe.