Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Oficial: Sindromul Parkinson, recunoscut ca boală profesională în Franța

Țăranii francezi țin în șah noile imperii financiare controlate de companiile transnaționale.
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 iun — Sputnik. Franța recunoaște maladia Parkinson drept boală profesională a agricultorilor.

Potrivit unui decret semnat de ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, care a intrat în vigoare pe 7 mai, există o legătură cauzală directă între această patologie, care este a doua boală neurodegenerativă în Franța după Alzheimer, și utilizarea pesticidelor.

Potrivit publicației Le Monde, acest lucru este un pas înainte spre recunoașterea efectelor negative ale produselor fitosanitare asupra sănătății fermierilor.

România a votat în PE pentru utilizarea unui pesticid periculos Monsanto

Potrivit sursei, în luna februarie, un fermier din departamentul Charente, a obținut o primă victorie într-un proces intentat împotriva gigantului american Monsanto. Instanța a stabilit că Monsanto se face responsabilă pentru intoxicarea fermierului cu vaporii unuia dintre erbicidele sale, Lasso — retras de pe piață în 2007 în Franța, în timp ce despre pericolul său se știa de mai bine de douăzeci de ani.

Astfel, includerea bolii Parkinson în tabelele de boli profesionale ale persoanelor din agricultură le va oferi fermierilor diagnosticați cu această boală mai puțin de un an de la utilizarea pesticidelor să beneficieze de mai multe facilități.

”Aceasta este o recunoaștere oficială, de o mare importantă simbolică,  și modalitatea prin care un fermier ar putea fi susținut financiar, în funcție de gradul de incapacitate de a-și continua munca”, notează jurnalistul francez Guillaume Petit.

Potrivit datelor statistice, aproximativ 4900 de patologii sunt recunoscute anual drept boli profesionale în rândul agricultorilor.