BUCUREŞTI, 18 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. Ironizarea victoriei sportivei noastre, Simona Halep, de către publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdot nu a rămas fără urmări. Şi anume, românii din Europa au decis să nu lase lucrurile aşa cum au picat, iar Simona Halep să fie umilită pentru amuzamentul unor angajaţi care au impresia că pot lua în derizoriu orice şi pe oricine, aşa că au decis să le dea o lecţie.
Federaţie Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) va depune plângere împotriva publicaţiei pentru caricatura referitoare la Simona Halep.
„Am decis să deschidem un proces împotriva publicaţiei Charlie Hebdo, pe de o parte pentru că şi-a permis să se atingă de Simona Halep, iar pe de altă parte pentru ironizarea comunităţii de români din Franţa", a declarat Daniel Tecu, preşedintele FADERE, potrivit adevarul.ro.
Reamintim că publicaţia franceză a publicat sub titlul „O româncă câştigă Roland Garros-ul" o caricatură reprezentând o persoană care ridică trofeul deasupra capului şi spune „Fier vechi, fier vechi".
Revista în cauză s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin caricaturi ce au adus atingere credinţelor unor popoare. Mai mult, revista a caricaturizat teribilul accident în care şi-au pierdut viaţa membrii Ansamblului Aleksandrov, iar presa din România nu a sancţionat, atunci, în nici un fel, acest derapaj.