Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Știrea nopții: "Data suspendării lui Iohannis" - oamenii "Sistemului" au anunțat-o!

Conform acestora, data ar fi foarte apropiată, iar procedeul ar fi similar cu cel de la ultima suspendare a lui Băsescu - iată "ce va urma".
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "PSD ar putea declanșa procedura de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis miercurea viitoare, pe 20 iunie, dată la care a fost convocată deja o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului", scrie cea mai nouă publicație considerată a "sistemului", G4Media.ro.

Acuze grave în Parlament contra lui Macovei și Tapalagă – declarații oficiale!

Articolul este co-semnat chiar de unul dintre fondatori, Dan Tapalagă, fostul consilier al Monicăi Macovei, incriminat chiar ieri în Raportul Comisiei SIPA pentru pătrunderea, fără autorizație ORNISS, în celebra arhivă.

Mai mult, Liviu Pleșoianu a afirmat de la tribuna Camerei Deputaților că Macovei și Tapalagă a scos dosarele din minister și le-au înapoiat abia peste câteva luni, până atunci extrăgând date despre magistrați și alte personalități.

În privința informației menționate, autorii folosesc formula "au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Iar scenariul continuă.

"Potrivit surselor G4Media.ro, ordinea de zi aprobată oficial (în cursul zilei de ieri, n.n.) ar putea fi suplimentată pe 20 iunie cu cererea de suspendare, la fel cum s-a întâmplat în 2012 la suspendarea lui Traian Băsescu în Parlament", scriu Tapalagă și Cristian Citre.

Jurnaliștii consideră că ședința de plen din data respectivă, solicitată de premier pentru a prezenta stadiul procesului de pregătire pentru preluarea de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019 ar fi "fără miză" dar…

"În contextul în care planul pentru suspendarea președintelui Iohannis a fost deja pus la punct de PSD, ședința comună ar putea fi pretextul perfect pentru declanșarea suspendării", scriu cei de la G4Media.ro, citând din nou "surse politice".

Jurnaliștii amintesc cum în 2012, "sub pretextul prezentării de către prim-ministrul Victor Ponta în fața Parlamentului a concluziilor Consiliului European la care a participat, ordinea de zi a ședinței de plen reunit a fost suplimentată, dându-se practic startul procedurii de suspendare".

Scenariul s-ar putea repeta, diferența fiind că atunci a fost mai întâi nevoie de înlocuirea unor conducători ai unor instituții "cheie". Acum însă, Liviu Dragnea are oameni de încredere în acele instituții.

"Avocatul Poporului este Victor Ciorbea, o persoană docilă care nu a ieșit până acum din cuvântul liderului PSD, Curtea Constituțională este o instituție nerefractară la dorințele PSD, iar șefii Camerelor sunt chiar Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Jurnaliștii "Sistemului" leagă data de 20 iunie de faptul că a doua zi ar fi pronunțarea în dosarul Dragnea, amânată până acum de multe ori.

"Și nu ar fi doar o lovitură de imagine, ci și o uriașă presiune asupra completului de judecată de la Înalta Curte", consideră jurnaliștii.

Apoi, pașii ar urma procedura constituțională — odată suspendat Klaus Iohannis, la Cotroceni ar fi instalat imediat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Iar în opinia jurnaliștilor sau din "informațiile" "Surselor", misiunea lui Tăriceanu va fi "executarea urgentă a doleanțelor PSD-ALDE":

"Revocarea Laurei Kovesi de la șefia DNA și înlocuirea ei cu o persoană agreată de majoritatea parlamentară, revocarea șefului DIICOT și înlocuirea lui cu cel ales deja de ministrul Tudorel Toader, numirea unui nou șef la SIE și promulgarea modificărilor aduse celor trei legi ale Justiției", scriu cei de la G4Media, încheind apocaliptic (pentru "Sistem") articolul.

Desigur, poate fi o variantă de analizat, pot fi chiar informații reale din surse politice, dar poate fi și o încercare de incitare a protestatarilor, o armă folosită de „Sistem". Și, de ce nu, articolul poate constitui baza unor informări pe care diversele ambasade să le transmită „partenerilor din NATO și UE", despre care Liviu Dragnea spunea că au susținut "Statul paralel".