Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Vara îşi intră în rol. Află cum va fi vremea în minivacanţa de 1 iunie

Meteorologii vin cu veşti bune pentru români, anunţând temperaturi crescute.
Sputnik

BUCUREŞTI, 1 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. Acest week-end vine cu vreme foarte bună în toată România.

Dacă în sudul şi sud estul ţării temperaturile vor atinge chiar 35 de grade Celsius, pe litoral şi în zona Deltei Dunării vor fi mai scăzute.

De sâmbătă seara vă apărea, însă, instabilitatea atmosferică şi vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. În cursul zilei de duminică va fi din nou cald, cerul va fi parţial înnorat şi doar în anumite zone, în special la munte, iar spre seară vor apărea aversele.

Astăzi, vremea va fi caldă în toată ţara, cu maxime cuprinse între 27 şi 35 de grade Celsius. Pe litoral şi în Delta Dunării se vor înregistra 25 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar spre seară vor fi înnorări temporare şi doar pe spaţii mici, în special în zona de munte, dar şi în nord estul ţării vor fi ploi de scurtă durată, informează stiripesurse.ro.

Minimele se vor situa în jurul valorii de 15-19 grade Celsius.

Sâmbătă, maximele se vor menţine ridicate, mai mari decât în normalul perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorii de 30-31 de grade Celsius, însă spre seară gradul de instabilitate atmosferică va creşte, astfel că în vestul, nord-vestul şi centrul ţării va ploua slab după orele amiezii. Minimele vor coborî puţin sub 20 de grade Celsius.

Duminică, temperaturile se vor menţine în continuare mari, însă mai scăzute faţă de ziua precedentă. Vor fi şi averse în aproape toată ţara, în unele zone, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În Bucureşti, vremea va fi caldă, iar temperatura maximă va fi în jur de 33 de grade Celsius, în timp ce pe timpul nopţii vor fi 17-18 grade.

Sâmbătă, temperatura va fi în jur de 30 de grade, în timp ce duminică aceasta se va situa cam în jurul aceleiaşi valori, cu menţiunea că seara şi pe timpul nopţii cerul va fi variabil şi se vor înregistra temperaturi slabe.