BUCUREȘTI, 31 mai — Sputnik. Într-una dintre fotografii, Lavrov are o expresie relaxată, naturală, în timp ce Kim se pare că a adoptat o abordare mai formală în fotografie. Diplomatul rus se află în capitala nord-coreeană pentru a purta discuții cu înalți oficiali, menite să sprijine negocierile și dezescaladarea pe Peninsula Coreeană.
Lavrov și liderul Coreei de Nord au promis să depună toate eforturile pentru a asigura discuțiile de pace în a ușura nodul coreean. Data viitoare, ambii ar putea purta discuții la Moscova, deoarece Lavrov l-a invitat pe Kim să întreprindă o vizită în Rusia.
"Vom fi fericiți dacă veți veni în vizită", a spus Lavrov, iar Kim a trimis, la rândul său, salutări președintelui rus Vladimir Putin.
În timpul vizitei sale, Lavrov s-a întâlnit și cu omologul său nord-coreean Ri Yong-ho. Diplomatul rus a avertizat că scopul final al denuclearizării coreene nu poate fi atins atâta timp cât sunt aplicate sancțiuni împotriva Phenianului.
Rusia este pregătită să sprijine orice "acorduri concrete" care ar putea rezulta în urma negocierilor în cadrul ONU, cu condiția ca acestea "să răspundă intereselor tuturor părților implicate, inclusiv ale RPDC".