BUCUREȘTI, 29 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Robor la trei luni, indicele care influențează costurile la creditele în lei cu dobândă variabilă, a urcat marți la 2,82%, de la 2,79%, cât a fost stabilit în ședința anterioară, indică datele Băncii Naționale a României (BNR).
Recordul de 2,77%, înregistrat la 15 octombrie 2014, a rămas în urmă. O cotă mai mare a fost înregistrată cu o zi în urmă, la 15 octombrie 2014, când Robor la trei luni a fost 2,89%.
Roborla 6 luni, luat în calcul la dobânzile pentru credite ipotecare, a crescut la 2,95%, de la valoarea de 2,92%, înregistrată în şedinţa trecută.
Robor (Romanian Interbank Offer Rate) reprezintă rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară. Creşterea acestui indicator generează, evident, un salt al ratelor la împrumuturile în lei.
BNR a majorat de trei ori dobânda de politică monetară în cursul acestui an, astfel că de la 1,75% nivelul a ajuns în prezent la 2,5%. Analiștii financiari estimează 3% pentru finele anului.
Banca centrală majorează dobânda-cheie cu scopul de a atenua creșterea inflației. În prezent, ținta este de 2,5% pentru acest an, în condițiile unei inflații actuale de 5,2% (aprilie 2018 față de aprilie 2017).
Analiștii se așteaptă că dobânda de politică monetară să ajungă undeva în jur de 3% spre finele anului, astfel că ne putem aștepta la noi creșteri ale Robor.