Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Scandal în educaţie! Statul, acuzat de nepăsare în cazul copiilor cu cerinţe speciale!

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi pune degetul pe rană şi arată care sunt problemele cu care se confruntă aceşti copii şi familiile lor în raport cu sistemul de învăţământ.
Sputnik

BUCUREŞTI, 25 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Sistemul actual de învăţământ nu acordă atenţia pe care o merită copiii cu CES (cerinţe educaţionale speciale).
Acesta este semnalul de alarmă pe care îl trage preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, şi spune că organizaţia pe care o conduce va lua măsuri.

Cristache a fost solicitat în numeroase probleme ale acestor copii şi recunoaşte că nu are prea multe cunoştinţe în domeniu, atât el, cât şi reprezentanţii Federaţiei. Iar în ceea ce priveşte atitudinea statului, se răspunde cu nepăsare, iar discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, „au fost pe repede înainte".

„Problema copiilor cu CES este mult mai complicată. Din păcate, CJRAE, (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională — n.a.) în urma unei documentaţii realizate doar la cererea părintelui, recomandă, aproape exclusiv, integrarea copilului în învăţământul de masă", a scris Cristache pe pagina sa de Facebook. 

Situaţia este complicată, pentru că generează probleme. Vorbim despre şcolile în care nu există învăţători şi profesori de sprijin, detaşaţi de la Şcolile Speciale.

Iată cum îi înveţi pe copiii tăi empatia şi altruismul într-o lume individualistă

„Urmarea… aceşti copii sunt, în cel mai bun caz, toleraţi, trecuţi clasa din oficiu, dar nicidecum integraţi", precizează Cristache.

Problemele acestor copii şi ale familiilor lor nu se opresc aici. Şi aceasta pentru că eforturile financiare sunt imense, terapia unui copil ajungând chiar la valori cuprinse între o mie şi două mii de euro lunar.

Şcolile pot cere ajutor de la CJRAE/CMBRAE/Şcolile Speciale numai dacă într-o unitate de învăţământ primar sunt certificaţi cel puţin 12 copii cu CES.

Aceşti copii au nevoie de o programă şcolară adaptată nevoilor lor, aşa că Iulian Cristache propune o schimbare. El consideră, chiar, că trebuie amendată legislaţia în acest domeniu şi face apel la mobilizare în cazul în care nu vor găsi înţelegere.

Mai mult, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi propune şi scutirea de taxe şi impozite a familiilor în care se află copii cu CES, pentru a uşura povara financiară.

„În consecinţă, FNAP va depune o iniţiativă legislativă în acest sens", mai adaugă Cristache.

Problema este dificilă şi pentru cadrul didactic care trebuie să lucreze atât cu un efectiv de elevi destul de numeros, cât şi cu copii cu CES. Problema apare în momentul în care micuţul are nevoie de atenţie specială, iar cadrul didactic nu i-o poate oferi. Şi asta nu din rea voinţă, ci pentru că îi este imposibil să se împartă la peste 30 de copii. Menţionăm că nimeni nu ajută cadrele didactice, iar unele dintre acestea au fost nevoie chiar să transporte pe braţe copii cu CES pentru a-i duce la baie, situaţie în care ceilalţi din clasă rămâneau nesupravegheaţi.