BUCUREȘTI, 25 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Eurostat a dat publicității rezultatele unui sondaj privind satisfacția cetățenilor, efectuat în 83 de orașe europene.
Studiul a fost făcut pe baza notelor de mulțumire pe care localnicii le-au dat pentru zone din orașul lor precum pieţe, scuaruri, porțiuni pentru pietoni.
În clasamentul celor mai mari orașe din statele membre UE, Bucureștiul se află pe locul 4 din coadă, cu un grad de mulțumire de numai 56%, indică datele biroului european de statistică.
Mai jos se află numai Roma (55%), Atena (49%) şi Valetta din Malta (41%).
Paradoxal sau nu, dintr-o altă cercetare efectuată de Eurostat, rezultă că Malta este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare grad de acoperire a teritoriului cu suprafețe artificiale — 23,7%, la mare distanță de locul 2, Olanda, cu 12,1%.
Dintre cele mai mari orașe ale statelor membre UE, Luxemburg şi Viena se bucură de cea mai mare mulțumire din partea locuitorilor (ambele cu 88% grad de satisfacție) sunt cei mai mulțumiți de spaţiile publice din oraşul lor. Urmează Stockholm (87%), Ljubljana (86%) şi Helsinki (85%).
În rândul tuturo celor 83 oraşe analizate de Eurostat, pe primul loc se situează oraşul Ventspils din Letonia, unde aproape toţi locuitorii (97%) au declarat să sunt foarte satisfăcuţi sau mai degrabă satisfăcuţi de spaţiile publice din oraşul lor. Pe pozițiile următoare se situează orașele Rotterdam din Olanda (93%), Münster din Germania, Oviedo din Spania şi Malmö din Suedia (toate cu 92%).