Declarația lui Codrin Ștefănescu vine după ce PNL, reunit în ședință la vârf, nu a luat măsuri împotriva lui Ludovic Orban, așa cum lăsau să se înțeleagă mai mulți lideri liberali — ci dimpotrivă, a decis să susțină demersurile controversatului președinte PNL.
"Partidul Naţional liberal a votat, în şedinţa de marţi a Biroului Executiv, susţinerea plângerii formulate de Ludovic Orban, cu 23 de voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri", consemnează Mediafax.
"Astăzi, şi acest lucru este foarte important ca toţi românii să îl afle, în şedinţa conducerii lor, în aproape unanimitate, PNL şi-a însuşit demenţa iniţiată de Ludovic Orban şi a hotărât in corpore că susţin plângerea penală a acestuia formulată împotriva premierului României", scrie Codrin.
Pasionat de cultură, Codrin Ștefănescu și-a declarat în multe emisiuni TV admirația pentru istoria liberalilor — cu atât mai mult e dezamăgit de ceea ce se întâmplă acum.
"Într-o clipă, PNL, după 140 de ani de istorie, şi-a renegat trecutul glorios, înaintaşii, personalităţile marcante ale partidului, morala, abandonând toate instrumentele politice democratice şi toată logica politică prin preluarea modelului patentat de Traian Băsescu şi Statul Securist".
Într-o declarație transmisă de DC News, Codrin a atras atenția că liberalii au ales în locul bătăliei politice metoda instrumentelor de forță — contrară oricăror principii ale liderilor istorici ai PNL.
"Modelul Băsescu preluat de PNL prevede înlăturarea adversarilor politici fie prin instrumente de natură penală, fie pur şi simplu prin cătuşe", spune fără menajamente Codrin Ștefănescu.
În concluzie, cunoscutul om politic cere opiniei publice să consemneze că azi, 22 mai 2018, avem o opoziţie "care s-a îndepărtat total şi definitiv de la principiile liberale referitoare la drepturile şi libertăţile omului".
"O opoziţie care a acceptat nebunia promovată de Ludovic Orban. Punct!", a încheiat Codrin Ștefănescu, nelăsând drept de apel…