Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Iohannis a promulgat legea: ce se întâmplă cu copiii din 50 de şcoli

Va fi introdus programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru elevi şi preşcolari din unităţi de învăţământ de stat.
Sputnik

BUCUREŞTI, 11 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Elevii şi preşcolarii din 50 de unităţi de învăţământ vor primi o masă caldă pe zi. Valoarea acesteia este de 7 lei pe zi.

Legea stipulează că până la sfârşitul anului şcolar 2017-2018, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor, dar şi elevilor înmatriculaţi în unitţile de învăţământ implicate în program, denumite unităţi pilot, li se acordă, gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi. Totul va fi în limita a 7 lei de beneficiar, sumă în care este inclusă şi taxa pe valoare adăugată.

Vești bune: cei mai buni elevi din lume vin în România!

Pentru etapa pilot a proiectului sunt alese unităţi de învăţământ situate în medii geografice izolate sau greu accesibile, cum ar fi cele din zona de deltă, munte sau câmpie — în acest caz vorbim despre zonă depopulată sau greu accesibilă din pricina condiţiilor naturale — în medii sociale defavorizate sau în medii economice cu grad ridicat de sărăcie, informează libertatea.ro.

Pentru derularea programului, unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile şi grădiniţele incluse în proiect li se vor aloca sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale.

De asemenea, aceste sume pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale comunelor şi municipiilor, dacă se stabileşte prin hotărâre de consiliu local creşterea valorii mesei zilnice sau dacă numărul de copii creşte într-una din şcoli sau grădiniţe în cursul anului şcolar.

Procedura de atribuire a contractelor pentru furnizarea alimentelor se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Măsura ar putea duce la reducerea cazurilor de abandon şcolar generate de sărăcie sau de condiţiile dificile din familie.