Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

România ignoră amenințările SUA: “avem interese puternice în Iran”

În timp ce SUA amenință statele care nu-și vor întrerupe relațiile comerciale cu Iranul, Bucureștiul declară că va ignora partenerului său strategic american.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik, Octavian Racu. Ministrul Afacerilor de Externe al României, Teodor Meleșcanu, s-a arătat îngrijorat de decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul, subliniind că România are interese puternice în statul iranian.

"Noi avem interese puternice acolo. Singura consecință a deciziei americane este ieșirea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul și revenirea la programul de sancțiuni împotriva Iranului", a declarat Meleșcanu.

România va construi o centrală electrică în Iran
Decizia Casei Albe vine în contradicție cu interesele economice ale românilor, din momentul în care România se află printre țările care și-au direcționat investițiile în economia Iranului după anularea sancțiunilor în 2015. Spre exemplu, în decembrie 2016, presa anunța că investitorii români au semnat la Teheran cu compania iraniană Pichak Sanat Ilam un acord de construcție a unei centrale electrice la Mehran cu o capacitate de 1000 megawați. Valoarea proiectului se ridică la 700 milioane de dolari, 70 la sută din investiții fiind asumate de români. Centrala urma să devină operațională în trei ani și urma să exporte energie electrică în Irak.

Pe 8 mai, Casa Albă a emis un comunicat în care anunța că președintele SUA, Donald Trump a decis retragerea țării sale din acordul nuclear cu Iranul și reintroducerea unor sancțiuni economice. Totodată, administrația americană somează celelalte țări să întrerupă orice relații economice cu Iranul, avertizând că în caz contrar "acestea riscă consecințe grave".

Ambasadorul SUA de la Berlin, Richard Grenell, făcând referire la decizia lui Trump, a cerut în mod imperativ oamenilor de afaceri germani "să-și întrerupă imediat toate relațiile comerciale cu Iranul", potrivit portalului thelocal.de.

Meleșcanu nu exclude o întâlnire cu Lavrov, „înaintea unor contacte mai importante”

Astfel, revenirea la politica de sancțiuni împotriva Teheranului riscă să aducă prejudicii substanțiale aliaților Statelor Unite. Germania este unul din principalii parteneri economici ai Iranului: potrivit Ministerului Finanțelor al RFG, în anul 2016, exportul german în Iran a ajuns la o valoare de 2,6 miliarde euro, în creștere cu 26 la sută față de anul precedent.

Decizia lui Trump ar putea afecta și Franța: una din cele mai active companii petroliere franceze, Total SA, a revenit agresiv în Iran, unde a semnat un contract de 5 miliarde de dolar pentru o perioadă de 20 de ani, potrivit Economic Times.

În pofida amenințărilor Washingtonului, Meleșcanu consideră că retragerea SUA din acordul nuclear nu afectează celelalte state, pentru care acordul cu Iranul rămâne valabil.

"Pentru toate celelalte părți care sunt implicate în acest acord nuclear și pentru alte state rămân valabile prevederile din tratat. Deci nu avem probleme. Suntem preocupați și dorim să contribuim la găsirea unor soluții care să depășească această situație. Este normal să încercăm să facem tot ce ne stă în putință pentru o reevaluare", a declarat ministrul român de Externe.

În iulie 2015, la Viena, Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia şi China au semnat acest acord cu Iranul, care condiționează retragerea sancțiunilor împotriva Teheranului în schimbul respectării de către partea iraniană a prevederilor Planului Comun şi Cuprinzător de Acțiune (JCPOA).