BUCUREŞTI, 10 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Aseară, a fost publicată, în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 399, decizia cu numărul 194, prin care artista Manuela Hărăbor a primit calitatea de consilier onorific al primului ministru.
Potrivit actului normativ la care s-a făcut referire, activitatea sa nu este remunerată.
Decizia a fost semnată de premierul Viorica Vasilica Dăncilă şi contrasemnată de Secretarul general al Guvernului, Ioana-Andreea Lambru, informează Agerpres.
Contactată de corespondentul Sputnik, frumoasa actriţă a precizat care va fi rolul său.
„Am fost numită consilier pe problemele persoanelor cu autism pentru a încerca să ajut la soluţionarea problemelor aduse la cunoştinţa guvernului în urmă cu două luni. Sunt consilier onorific. Neremunerată. E important să se ştie lucrul acesta. Fac ceea ce am făcut de ani de zile, doar că acum am şi sprijinul guvernului", a declarat Manuela Hărăbor.
Menţionăm că actriţa este mama unui copil diagnosticat cu autism, pentru care a luptat foarte mult să beneficieze de terapie la un mod profesionist.
În luna februarie, aceasta s-a întâlnit cu premierul Dăncilă, după declaraţia contrversată făcută de oficialul român potrivit căreia unuii europarlamentari sunt autişti. Atunci, Ana Dragu, Preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa a propus două variante alternative de decontare a serviciilor psihologice.