Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Moldoveni, traficați de neonaziști din Germania

Un grup neonazist din Germania este suspectat de traficarea mai multor cetățeni din Republica Moldova.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 mai — Sputnik. Mai mulți cetățeni din Republica Moldova au fost traficați în Germania de către un grup neonazist, pentru a munci ilegal. Peste 800 de polițiști au efectuat razii în mai multe apartamente din nordul și centru Germaniei în cadrul unei operațiuni împotriva unor presupuși traficanți, transmite Agerpres.

Românii din Germania: drepturile ca muncitori în această ţară

Au fost emise peste 21 de mandate de percheziție la Hamburg, Bremen și alte localități din nordul și centrul Germaniei.

Potrivit presei germane, cea mai mare parte a persoanelor traficate provin din Republica Moldova, care au fost aduși în Germania pentru munci ilegale.

Potrivit poliției, mulți dintre suspecți ar avea legături cu mișcarea "Reichsbuerger" (cetățenii Reichului), o organizație neonazistă care nu recunoaște constituția actualei Republici Federale germane.

Forțele de ordine germane au reținut în orașul Hamburg trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, bănuiți de implicare în trafic cu ființe umane.

Mișcarea Reichsbuerger ("cetățenii Reichului") a apărut în Germania în anii 80, reprezentând un grup de oameni care refuză să recunoască legitimitatea Constituției de după cel De-Al Doilea Război Mondial. În opinia lor, Reichul este unica formă legală, iar actualul regim politic este unul ilegal și "de ocupație". Prin urmare, "urmașii Reichului" refuză să plătească amenzi și impozite și dețin proprii acte de identitate.