Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Directori şi şefi de departamente din cadrul CFR, trimişi acasă definitiv!

Tren CFR
Decizia companiei este definitivă şi a intrat deja în aplicare. Măsura asigură economii importante în fiecare lună
Sputnik

BUCUREŞTI, 6 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Consiliul de Adminitraţie al SNTFC CFR Călători SA a luat hotărârea de a reorganiza compania. Scopul este acela de a eficientiza activitatea, dar şi de a creşte gradul de competitivitate pe piaţă, în condiţiile în care, la ora actuală, societatea concurează cu operatori privaţi.

Румынский тренер Дан Петреску
Dan Petrescu (CFR Cluj): "Suntem furați pe față, îmi anunț retragerea"

Una din măsurile adoptate a fost aceea de a se reduce numărul directorilor. Astfel, din 13 directori câţi erau iniţial, au mai rămas numai nouă.

Mai mult decât atât, o serie de posturi au fost defiinţate. Este vorba despre posturi precum consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri, iar angajaţii acelor departamente au fost redistribuiţi în funcţie de pregătirea profesională, informează feroviarul.ro

În urma acestor măsuri, la fondul de salarii al CFR Călători se face, lunar, o economie de aproximativ 70.000 de lei.

Reamintim că probleme sunt şi la societatea CFR Marfă, care se află în impas, iar întâlnirile cu ministrul Transporturilor nu au rezolvat aceste probleme, despre care Sputnik a relatat aici

Starea infrastructurii CFR este deplorabilă, iar acesta este un punct nevralgic în care ar trebui să se investească.