Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 1 mai — Sputnik, Daniela Porovăț. Chiar dacă reacțiile oficiale de condamnare a României pentru inițiativa bruscă de a-și muta ambasada la Ierusalim încă nu au apărut, pe holurile instituțiilor europene mișcarea Guvernului Dragnea este taxată dur.
UE nu are de gând, ca bloc comunitar, să marșeze pe inițiativa lui Trump — pe de o parte pentru că nu dorește ca SUA să controleze procesele din Orientul Mijlociu, scoțând Europa din joc, iar pe de altă parte pentru că, dacă țările europene cu imigrație musulmană masivă s-ar ralia acestui demers, s-ar trezi în pragul războiului civil, cu zeci de mii de cetățeni de origine arabă mărșăluind pe străzi.
O imagine a protestelor posibile dacă UE ca instituție sau țările componente din Vest și-ar manifesta doar intenția de a-și muta ambasadele la Ierusalim poate fi văzută în scandalul caricaturilor împotriva lui Mahomed, când tensiunea din țările unde au fost acestea publicate a atins cote alarmante, a declarat un oficial european. Iar supărarea pentru caricaturi este o imagine palidă față de reacțiile adverse provocate de ceea ce arabii din lumea întreagă, așadar și din Europa, ar considera ca o ocupare a orașului lor sfânt.
În aceste condiții, felul în care Guvernul Dragnea a spart blocada europeană va avea consecințe nefaste asupra modului în care este tratată România la nivelul UE. Deja vizată ca o țară neascultătoare din cauza PSD, România nu a fost oficial inclusă în nucleul țărilor problemă, care acum sunt reunite în Grupul de la Vișegrad. Dintr-o dată, amenințarea ca România să fie taxată prin tăierea fondurilor europene a apărut deja public într-o publicație importantă tocmai în Germania (cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung), statul care a intrat de ceva vreme în coluziune cu politica externă a Statelor Unite, la doar câteva zile după ce Guvernul PSD a stârnit un scandal internațional anunțând intenția mutării Ambasadei.
Primul lucru pe care l-au făcut decidenții europeni a fost să îl mobilizeze pe președintele Iohannis să blocheze inițiativa PSD. Al doilea, să treacă România pe lista neagră ca un avertisment foarte serios dacă încearcă să joace în alt teren.
Ceea ce nu s-a întâmplat în urma scandalurilor din Justiție și a protestelor din România cauzate de schimbările legilor de către PSD, s-a întâmplat acum rapid în urma acestei schimbări de politică externă dorite de Liviu Dragnea.
Și în Parlamentul European, joaca PSD de-a ambasada este privită cu îngrijorare, nu pentru că ar schimba cu ceva politica europeană generală pe acest subiect, UE dorind să rămână în continuare mediator în conflictul arabo-israelian și să nu devină parte a bătăliei, ci pentru că subminează încă o dată aspirația Uniunii de a avea o politică externă coerentă și unitară.
Indiferent de rezultatul bătăliei politice din România, Guvernul PSD și-a tăiat punțile de comunicare cu instituțiile europene, iar decidenții de la Bruxelles își vor face auzită supărarea tăind din banii destinați României, ca să fie siguri că se fac auziți. Chiar dacă motivația oficială va face referire la respectarea statului de drept și alte asemenea principii abstracte, faptul că România a fost nominalizată ca țintă a penalităților europene în urma scandalului mutării Ambasadei, iar nu a problemelor din sistemul de Justiție, arată clar că rațiunile pedepsirii Bucureștiului țin în principal de încălcarea politicii externe a UE.
Desigur că Dragnea va încerca să compenseze aceste pierderi măcar din punct de vedere al imaginii publice defilând cu investitori israelieni sau, dacă reușește lobby-ul israelian în acea direcție, chiar din SUA, dar lovitura pe care o va primi România prin tăierea fondurilor europene va fi greu de încasat și din punct de vedere economic, și, în consecință, și din punct de vedere politic și electoral. Totul pe seama PSD.