BUCUREȘTI, 26 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Dezvăluirea Antenei 3 — mai precis memoriul prezentat aseară ca fiind al judecătoarei Ștef Maria Cristina, judecător la Tribunalul Sălaj, ar fi… un fals! Asta a anunțat azi Tribunalul Sălaj: nu judecătoarea Ştef ar fi autoarea memoriului, iar aceasta a depus o și plângere penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată! Iată ce spune Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Sălaj, este pur și simplu năucitor!
"În urma unui răspuns trimis doamnei judecător Ştef Maria-Cristina de către Comisia juridică a Senatului României, aceasta a aflat că în numele său a fost formulat un memoriu (…)" și urmează cele prezentate de noi.
Deci judecătoarea află că în numele ei se dădea foc la țară — și primește și răspuns de la Parlament! Așa ceva… numai în România! Dar isprava continuă!
În aceste împrejurări, spune Tribunalul, "la data de 20 aprilie 2018, doamna judecător Ştef Maria-Cristina a formulat o plângere penală pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată", consemnează "Știri pe surse".
Deci din data de 20, de când a depus plângerea, judecătoarea nu a dat niciun comunicat prin care să anunțe că în numele ei circulă prin târg un document fals! Antena 3 a dat acest articol abia ieri, pe 25 aprilie!
Mai mult, "memoriul" a fost adresat "Guvernului", ceea ce presupune că a ajuns la un departament de control — deci a fost verificată imediat autenticitatea! În plus, dacă a fost trimisă la senat, de unde a primit răspuns (!!) judecătoarea, aceasta nu se putea face fără să fie chemată sau cel puțin apelată de comisia care s-a ocupat de "memoriu". Așa cere procedura parlamentară — iar dacă parlamentarii mai uită, funcționarii de acolo nu încalcă niciodată procedura.
De aici ar putea rezulta un aspect clar — vorbim de o intoxicare de anvergură, cu o complicitate pe măsură, care a făcut ca "falsul" să treacă prin două instituții fundamentale și să intoxice cel mai important trust de presă român. Așa ceva nu pot face decât profesioniștii în „diversionism" și intoxicare.
Dar, iată că vine o reacție din SUA, chiar de la un cunoscător al fenomenului justiției din România, preotul Chris Terhes, președintele Coaliției românilor pentru combaterea corupției. "Cât e adevărat din Memoriul judecătoarei de la Tribunalul Salaj care aruncă în aer justiția?", întreabă Terheș.
"Conținutul documentului INSĂ nu poate fi ignorat, deoarece descrie niște fapte, situații și împrejurări care aruncă în aer toata justiția din România!", spune preotul, originar chiar din Sălaj. "Deși sunt plecat de peste 20 de ani din Zalău, mai cunosc încă destui acolo, așa că am sunat să văd cât e adevărat din ce se spune în Memoriu".
Iar în baza acestor verificări, Terheș afirmă următoarele… care adâncesc misterul "memoriului": "Am deja confirmări încrucișate la peste jumătate din cele spuse în acel Memoriu iar cele spuse în Memoriu sunt de notorietate publică în Salaj".
În primul rând, preotului i s-a confirmat că, în ultimii ani, au existat "întâlniri frecvente, aproape saptămânale, între Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului de la lângă Tribunalul Salaj, și șeful SRI Sălaj, la care participau șefi și de la alte structuri". În cadrul acestor întâlniri "se alegeau "țintele" care trebuiau "făcute" și se stabileau condamnările/sentințele", spune Terheș.
"Iar apoi, odată stabilite "țintele", se venea cu "denunțători sau note secrete și tot pachetul pentru ca persoana țintă să fie împachetată fără drept de apel".
Terheș vine cu mai multe argumente, unele de circumstanțiere, altele conexe afirmațiilor din "mesaj" — așa că, în final, conchide "Deci ce spuneți voi, e real sau nu ce se spune în acel Memoriu din Salaj despre acele "comitete mixte" tovărășești procurori — ofițeri SRI — judecători?".
Fără a trage o concluzie, trebuie să precizez un fapt cunoscut atât în munca de informații, care uneori se mai numește și "diversionism": nicio intoxicare nu e constituită doar din minciună, ci dimpotrivă — 90% e adevăr, dar anulat sau folosit în scopul dorit prin introducerea a 10% de "fals".
În acest caz, intoxicarea ar putea avea și părțile ei bune, iar judecătoarea, care nu pare chiar vreo sfântă, ar fi putut servi unui scop cu urmări finale nu tocmai rele. Sau, altfel spus, "curățenia" se mai face uneori și cu mâna altuia.