BUCUREŞTI, 26 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Discuţiile de la Guvern, dintre sindicalişti, pe de o parte, şi vicepremierul Viorel Ştefan şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, pe de altă parte, nu au avut nici un rezultat, ba, mai mult, au fost catalogate drept „sterile" de către liderul SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu.
Acesta a precizat, pentru Sputnik, că reprezentanţii Guvernului recunosc că sunt greşeli, că nu este normal să scadă veniturile, iar în spitalele de urgenţă să se câştige mai puţin decât în cele orăşeneşti.
„Dar, momentan, nu sunt soluţii. Mai discutăm", a adăugat Huşanu.
Reamintim că, astăzi, Federaţia SANITAS a organizat un miting de forţă în Piaţa Victoriei, cu mii de participanţi, ca reacţie la faptul că autorităţile nu au găsit soluţii la problema salarizării şi sporurilor, care este, în continuare, fitilul unui butoi cu pulbere.
Proteste Sanitas
© Sputnik / Georgiana Arsene
Sindicaliştii au făcut apel la unitate şi au contestat dur promisiunile politicienilor care, spun ei, i-au adus în situaţia să îşi ceară drepturile în stradă.
Proteste Sanitas
© Sputnik / Georgiana Arsene