Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Afacerea care înflorește în România văzând cu ochii

IT&C-ul crește spectaculos, telefoanele mobile fiind cele mai dinamic segment din domeniu, cu un salt de 25% anul trecut.
Sputnik

BUCUREȘTI, 24 apr — Sputnik, Daniel George Nistor. Piața IT&C din România a cunoscut o evoluție impresionantă în 2017, relevă un studiu efectuat de furnizorul de soluții pentru asigurarea creditului Euler Hermes.

Ritmul de creștere valoric (nominal) s-a situat în jurul a 14-15%, similar creșterilor anuale înregistrate în 2014-2015 (12,5-14%), comparativ cu anul 2016, care a avut o creștere mai lentă, doar de 9%.

În termeni reali, creșterea din 2017 ar fi sensibil mai redusă, dacă luăm în calcul inflația din decembrie pentru mărfurile nealimentare de aproximativ 4% față de perioada similară din anul anterior.

Afacerea care îţi aduce pe an 20.000 Euro la un hectar

În ultimii ani, telefoanele mobile sunt cele care conduc topul ratelor de creștere cu peste 25%, urmate apoi de electrocasnice, în care cele mici au fost schimbate cu cele mari, și electronice. De asemenea, se observă o tendință de creștere a ponderii telefoanelor și laptop-urilor din categoria mediu și premium, cu efecte pozitive asupra marjelor.

Piața echipamentelor de printare continuă să scadă, iar sectorul IT crește doar valoric pe segmentul laptop-uri, consumatorii orientându-se mai mult spre vârfurile de gamă, arată studiul citat.

Gradul de concentrare al pieței de retail este unul ridicat, conducători fiind Altex și Flanco, urmați apoi de Dante International, deținând aproximativ 60% din piața totală.

Presiunea asupra marjelor de profit rămâne o caracteristică dominantă a întregului sector, parțial explicată de tendința consumatorilor de a face cumpărăturile online.

Fiind o piață a producătorilor, oportunitățile de creștere a marjelor importatorilor sunt limitate.

O altă caracteristică dominantă a sectorului este sezonalitatea, vânzările din ultimul trimestru (acoperind momentele de Black Friday și sărbătorile de final de an) contribuie cu până la 40% în total volume.

Băncile au manifestat și ele un apetit crescut pentru finanțarea nevoilor de capital circulant în ultimii doi ani, mizând pe tendința ascendentă a consumului.

Oportunitățile de dezvoltare sunt în special în cadrul segmentului online, atât prin creșteri organice (vânzările pe internet fiind acum doar câteva procente din totalul consumului), cât și prin preluări și achiziții. Companiile care activează în mediul online au o capacitate redusă de a genera economii de scară, iar vânzările anuale fiind în general cu mult sub pragul de 100 milioane euro (cu notabila excepție a liderului).

Sezonalitatea și preferințele consumatorilor, care sunt într-o continuă schimbare, conferă un caracter volatil pieței.

Analiza SWOT:

Puncte forte

• Cererea de consum va fi probabil vizată în continuare prin măsuri favorabile din partea executivului.

Puncte slabe

• Sezonalitatea ridicată menține performanța anuală a companiilor într-o clară dependență de vânzările din ultimul trimestru.

• Finanțarea creșterilor de venituri se face în special prin îndatorarea unor jucători deja îndatorați.

Oportunități

• Subvențiile sub formă de ajutor de stat oferit producătorilor internaționali au transformat anumite zone în centre de producție pentru exportul de electrocasnice.

• Dezvoltarea platformelor online aflate încă în faza de început contribuie la lărgirea potențialului pieței.

Amenințări

• Vânzările online reduc din marjele de profit ale tuturor jucătorilor din distribuție și retail offline.

• Infrastructura defectuoasă afectează negativ costurile cu transportul ale livrărilor.

• Șocurile date de insolvențe ale unor nume mari sunt destul de rare, dar influențează negativ perspectivele de creditare ale întregului sector.