BUCUREȘTI, 22 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Scăpat pentru câteva zile de atacurile presei, cel mai celebru general de informații, Florian Coldea, a apărut în public, la Cluj, la festivalul Gaudeamus. Și nu oriunde, ci chiar la cortul unde se desfășura lansarea unuia dintre cei mai importanți!…
„Generalul Coldea s-a nimerit la cortul lângă care își lansa cartea Istoricul Ioan Aurel Pop", scrie publicația "Muzicainstanțelor.ro", însoțind informația cu câteva imagini.
Generalul Florian Coldea apare într-o postură degajată, elegantă, cu o geantă pe umăr, ca un simplu vizitator al târgului de carte.
"Ioan Aurel Pop şi-a lansat, sâmbătă, la "Gaudeamus" cartea "Istoria, adevărul şi miturile", proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, volumul fiind prezentat, printre alţii de preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, şi de sociologul Vasile Dâncu", scrie cotidianul "Evenimentul zilei".
Astfel, prin prezența lui Vasile Dâncu, ziarul patronat de Dan Andronic explică și apariția lui Coldea. "Evenimentul zilei" menționează că la lansare au mai asistat fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, precum și celebrul actor Dorel Vişan.
Așa cum se știe, Ioan Aurel Pop a fost ales pe 5 aprilie 2018 preşedinte al Academiei Române. Marele om de cultură a scris peste 50 de cărţi, manuale universitare, precum și sute de studii și articole.
În contextul diferendelor între academicieni și în mediul universitar pe teme politice, Ioan Aurel Pop s-a remarcat printr-un atitudine patriotică ireproșabilă — dar și printr-o abordare doctă, științifică, a problematicii istorice, fără excese aberante.