Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ce au pățit doi copii care au băgat degetul acolo unde este interzis

Doi copii au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce au pus pe degete obiecte din metal periculoase
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 apr — Sputnik. Doi copii au avut nevoie de ajutorul salvatorilor după ce au pus pe degete obiecte din metal în timp ce se jucau și nu au mai reușit să le scoată. 

În primul caz angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost chemați într-un apartament din orașul Durlești al Capitalei. Părinții unui băiețel de un an au alertat salvatorii după ce copilul a băgat un deget în scurgerea de la baie și s-a blocat în plasa de metal. Metalul de pe degetul minorului a fost scos în mai puțin de 20 de minute. Ulterior copilul a avut nevoie de intervenția paramedicilor SMURD.

Un alt caz în care a fost nevoie de ajutorul salvatorilor a avut loc la Spitalul Clinic de Copii Valentin Ignatenco din Capitală. Salvatorii au fost chemați în sala de intervenții pentru a scoate o piuliță metalică de pe degetul unui minor în vârstă de 10 ani.

Din informațiile preliminare s-a stabilit că băiatul se juca cu veriga metalică, iar la un moment dat nu a mai reușit să o scoată. Degetul copilului s-a inflamat, iar părinții au solicitat ajutorul medicilor. Ajunși la spital, medicii au apelat la ajutorul salvatorilor, care au reușit să scoată obiectul metalic, fără ca băiatul să fie traumatizat. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului salvatorii au intervenit în patru cazuri, reușind salvarea persoanelor.