BUCUREȘTI, 16 qapr — Sputnik. Acest demers al părții americane nu surprinde, a declarat luni reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, Alexandr Lukașevici, citat de RIA Novosti.
În ajun Nikki Haley, reprezentanta permanentă a SUA la ONU, a anunțat că Statele Unite au pregăti noi măsuri de descurajare a Moscovei în legătură cu situația din Siria.
”Declarația părții americane cu privire la întroducerea de noi sancțiuni față de Rusia, de această dată — pentru susținerea guvernului legitim al Republici Arabe Siriene —, nu surprinde”, deoarece conducerea SUA, a Marii Britanii și a Franșei ”are o viziune specială nu numai asupra dreptului internațional, dar și asupra stării reale a lucrurilor”, a punctat diplomatul.