BUCUREȘTI, 16 apr — Sputnik. O analiză de excepție marca Ion Cristoiu propune o paralelă între evenimentele și personajele care au dus la declanșarea primei conflagrații mondiale din istorie, în 1914 — și evenimentele recente, ca și personajele care se află "la butoane" — și care pot duce la declanșarea a ceea ce jurnalistul numește "primul și ultimul Război nuclear din Istorie".
Ion Cristoiu pornește de la un articol scris imediat după atentatul de la Sarajevo de marele gazetar Constantin Mille. În editorialul său, intitulat "Tragedii împărăteşti", Mille anticipează posibilitatea unor urmări pe plan mondial a asasinatului.
"Marele nostru jurnalist nu era singurul din Europa și din lume căruia să-i treacă prin cap o clipă că de la atentat se va ajunge la un Măcel mondial", scrie Cristoiu. "E drept, așa cum scria Mille, mulți se gîndeau că vor fi urmări (…) Dar chiar și de la un asemenea fapt de o rară gravitate pînă la declanșarea Primului Război mondial din Istoria omenirii era cale lungă, imposibilă de străbătut — socoteau oamenii normali — și mai ales atît de repede".
Și cu toate acestea, într-o lună, pornind de la un eveniment tragic, "lesne de absorbit în alte împrejurări, omenirea a fost aruncată într-un măcel greu de imaginat", atrage atenția Ion Cristoiu.
De atunci, o temă a istoricilor și analiștilor este "dacă declanșarea războiului era inevitabilă„.
"Liderii de atunci ai Europei — poartă responsabilitatea pentru transformarea unui eveniment în punctul de plecare a unei Catastrofe pentru omenire și chiar pentru cei de care a depins rezolvarea conflictului", atrage atenția jurnalistul.
Ei bine, în privința evenimentelor din Siria, Cristoiu consideră că "în noaptea de vineri, 13 aprilie spre sîmbătă, 14 aprilie 2018, omenirii i-a trecut pe lîngă ureche glonțul celui de al Treilea Război Mondial, Primul și ultimul Război nuclear din Istoria rasei umane". Dar, spune jurnalistul "Asta nu înseamnă că pericolul noului Război mondial a trecut".
Ion Cristoiu constată "ușurința cu care s-a ajuns la un conflict militar fără să se fi încercat o clipă rezolvarea incidentului pe cale diplomatică" și compară cu ceea ce s-a întâmplat în 1914.
"Ce nu știau cei care aveau să piară în Marele Măcel era faptul că liderilor marilor puteri europene nici prin cap nu le trecea să rezolve diplomatic conflictul. Fiecare nutrea convingerea că, în doi timpi și trei mișcări, va lichida pe cîmpul de luptă adversarul, dacă nu cumva acesta s-ar fi predat înainte de a răsuna primul foc de armă".
În privința motivelor intervenției, experimentatul gazetar constată câteva chestiuni foarte clare:
— "O grupare insurgentă şi opoziţia în exil au pus pe Internet un filmuleț care conține imagini cu copii, victime ale unui atac cu arma chimică. Potrivit grupării elicoptere ale armatei siriene au survolat zona încercuită și au aruncat recipiente cu sarin și clor. (…) Aacuzațiile (…) n-au fost confirmate de nici o sursă independentă".
— "Pe teza că armata siriană a folosit arma chimică, Donald Trump, diliul de la Casa Albă, s-a grăbit să amenințe pe Twitter cu lovituri militare împotriva Siriei".
— "Rusia a răspuns cu o neobișnuită escaladare a amenințărilor, premieră în istoria postcomunismului".
— "Înainte de a ataca Irakul, administrația Bush (…) a prezentat în direct, în fața Consiliului de Securitate, o probă care ulterior s-a dovedit falsă. Dar chiar falsă fiind proba, nu poți să nu observi că în cazul Siriei Administrația Diliului nici măcar n-a făcut efortul să ne prezinte probe false. De fapt, administrația Diliului n-a prezentat nici o probă".
— Președintele Franței, luat la întrebări de opoziție, a dat publiticității un raport de 8 pagini despre care nu știi cum să-l iei ca semnul imbeciltității celor care l-au redactat sau ca semnul că ei ne cred imbecili. Raportul dezvăluie că nu există nici o altă dovadă în afara filmului de pe Internet și acuzațiilor emise de rebeli. Mai mult, nu există nici o analiză medicală care să arate că morții din clip sînt victimele gazului Sarin".
În aceste condiții, Cristoiu ajunge la o concluzie — "evenimentul de la Saraievo pare mult mai convingător în declanșarea unui război mondial decît cel din Douma".
Iar gazetarul mai are un motiv de a se teme: „Uluitoarea rapiditate cu care s-a ajuns la o intervenție militară".
"Fără a apela o clipă la diplomație, refuzul de a convinge opinia publică, ocolirea ONU, a Parlamentelor în cazul celor trei țări, angajate într-un conflict numai și numai prin voința unor persoane, întîmplător ajunse la butoanele nucleare, sînt tot atîtea motive să ne întoarcem la vara lui 1914", spune ion Cristoiu.
Dar, iată și o întrebare esențială pe care Ion Cristoiu o găesește în ediția Larousse din 1968, un amplu studiu dedicate semicentenarului "Marelui război". Atenție la asmănarea frapantă:
"Cum s-a făcut ca această criză de la Saraievo, care, aparent, nu punea în joc existența nici unei mari puteri a putut degenera într-un conflict care a bulversat întreaga Europă? Cum s-a ajuns aici?"
Iar răspunsul este stupefiant prin simplitatea sa, departe de toate sofisticatele analize strategico-militare, existente și atunci, la un nivel foarte ridicat.
„E posibil ca marea catastrofă să se fi declanșat destul de lejer, în maniera unei partide de poker jucate între parteneri pe care istoria nu ezită azi să-i privească nu altfel decît ca pe niște personalități de mîna a doua."
Ei bine, comparația cu cei de azi, ne scutește de orice comentariu: "Urmărind prestația marilor lideri ai lumii în recenta Criză siriană (…) acum sîntem locuitorii unei planete pe care personalități de mîna a doua joacă poker", scrie Ion Cristoiu, care precizează, tragic — joacă poker "Cu soarta omenirii, desigur".
Iar în final, cel mai cunoscut gazetar român dedică trei rînduri și „personalităților" române, ale căror declarații prenibile le-am remarcat și noi:
"N-a putut decît să mă amuze precipitarea nu numai a lui Klaus Iohannis, dar și a Vioricăi Dăncilă, a lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu de a saluta drept parfum pîrțul Diliului de la Casa Albă", pentru a încheia, cu o caracterizare — "Popor de babuini!".
Ultima caracterizare este meritată pentru cei nominalizați, dar mai puțin pentru poporul român, ale cărui reacții au fost, în mare parte, în același ton de critică și reproș, ca ale maestrului Cristoiu.
Editorialul lui Ion Cristoiu din "Evenimentul zilei" se numește, la fel de inspirit precum întreaga analiză: "Criza siriană sau cum Cum joacă poker niște personalități de mîna a doua cu soarta omenirii".