Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

România face jocul teroriştilor? Ce explicaţie dă Ministerul de Externe

Oficialii români salută acţiunea SUA, Marii Britanii şi Franţei din Siria. Ce spunea Vladimir Putin despre atac.
Sputnik

BUCUREŞTI, 14 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a arătat din nou lumii întregi faţa hâdă a Occidentului, care „şi-a dat examenul" în faţa mapamondului prin sângerosul atac de azi dimineaţă din Siria.

Liderul de la Kremlin a afirmat că, prin acţiunile lor, Statele Unite ale Americii provoacă suferinţe populaţiei paşnice, şi că, de fapt, „fac jocul teroriştilor".  

La ore bune distanţă de atac, Ministerul Român al Afacerilor de Externe iese cu un punct de vedere care arată că statul nostru are o atitudine extrem de obedientă faţă de aliaţii săi.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei diplomaţia română susţine că atacul reprezintă o reacţie fermă „la atrocităţile soldate cu numeroase victime în rândul populaţiei civile din Duma" şi că „România este solidară cu aliaţii şi partenerii ei strategici."

Aşa cum excelent puncta preşedintele rus Vladimir Putin, SUA nu fac altceva decât jocul teroriştilor. Cum pot fi catalogate acţiunile sau reacţiile unui stat care se solidarizează cu acţiunile întreprinse de americani? Putem spune că, indirect, România participă şi ea, prin pactul încheiat, la acest „joc al teroriştilor"?

Adrian Năstase, superb: lecție de înaltă diplomație și atitudine în conflictul din Siria

În ceea ce priveşte invocarea utilizării armelor chimice împotriva populaţiei din localitatea Duma din Siria, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe Rus afirmă că reprezentanţii Casei Albe se bazează, când fac asemenea afirmaţii, pe „mass media, rapoarte de simptome, clipuri video şi fotografii, precum şi informaţii credibile", amintind că, în urmă cu 15 ani, Casa Albă a folosit un eprubeta Secretarului de Stat ca motiv pentru a ataca Irakul. 

Că scopul real al atacului a fost dorinţa preşedintelui american de a se încorda în faţa ruşilor sau că această criză va trasa o falie geopolitică importantă, rămâne de văzut.

Iar atitudinea Ministerului Român de Externe se bazează numai pe dorinţa de a face pe plac partenerilor strategici, pentru că statul nostru nu a fost consultat cu privire la acest atac.