Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Assad, după atacurile de azi asupra Damascului, are un mesaj pentru Occident

Liderul sirian le sugerează statelor vestice, inclusiv celor care au format ”tripla coaliție” atacatoare, ce ar avea de făcut acestea.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 apr — Sputnik. Ar fi timpul ca Occidentul să se împace cu gândul că a pierdut controlul asupra situației din Siria, a opinat președintele Bashar al-Assad.

”Totodată ei simt că au pierdut încrederea popoarelor lor și a lumii”, a spus liderul sirian într-o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani.

Impresionant: Siria a interceptat 71 de rachete lansate asupra ei

Anterior, Siria a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea SUA, Franţei şi Marii Britanii, considerând-o ca fiind ”o încălcare flagrantă a dreptului internaţional", conform unei surse din cadrul Ministerului de Externe de la Damasc, citată de agenţia oficială siriană de presă SANA.

Potrivit autorităților siriene, aceste atacuri au fost menite să împiedice o misiune a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), care urma să înceapă sâmbătă o anchetă în orașul Duma privind un presupus atac chimic.

Astfel Occidentul ”încearcă să îşi ascundă minciunile”, a declarat diplomatul.