MOSCOVA, 11 apr — Sputnik, Aleksander Hrolenko. Pe 10 aprilie, Consiliul de Securitate al ONU a respins proiectul de compromis al rezoluției, elaborat de Rusia și Suedia, cu privire la investigarea atacului cu arme chimice din orașul sirian Duma. Împotriva documentului s-au pronunțat patru state, inclusiv SUA și Marea Britanie.
Anterior, în cadrul ședinței a Consiliului de Securitate, Rusia a blocat proiectul american al rezoluției cu privire la investigarea cazului de utilizare a armelor chimice (de care este acuzat a priori Damascul), iar documentul echilibrat al Rusiei nu a reușit să obțină sprijinul statelor participante.
În pofida lipsei oricăror probe de utilizare a armelor chimice în Siria, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că țara sa examinează mai multe scenarii a unui răspuns militar. Americanii încearcă să formeze o coaliție ofensivă internațională și poartă negocieri în acest sens. Se pare că SUA se mișcă spre un nou război de proporții.
Președintele american a promis că Rusia și Iran, care sprijină liderul sirian, vor plăti un preț mare.
Imediat după declarația lui Trump, în noaptea de 9 aprilie, două avioane F-15 ale forțelor aeriene a Israelului au lansat, din spațiul aerian al Libanului, rachete ghidate asupra aerodromului Tifor din provincia Homs. Sistemele de apărare antiaeriană au reușit să distrugă cinci rachete, iar aerodromul a fost lovit doar de trei. În urma atacului au decedat și au fost rănite 14 persoane, inclusiv militari iranieni.
În acest fel, Israelul, aliatul regional al Washingtonului, ajută la tensionarea spiralei conflictului sirian, în pofida unui acord ruso-israelian din 2015 care prevede coordonarea tuturor acțiunilor din Siria pentru evitarea unor atacuri reciproce.
Tragedia americană
Atacul cu rachete din 9 aprilie se evidențiază prin faptul că baza aeriană din Tifor reprezintă zeci de obiecte fortificate, concentrate pe o suprafață de 12 kilometri pătrați. Opt rachete israeliene nu erau suficiente pentru provocarea unor daune substanțiale.
A se compara: acum un an, baza aeriană siriană Shairat (aflată în aceeași provincie) a fost atacată de americani cu 59 de rachete de croazieră Tomahawk, fără a reuși să provoace daune. Cel mai probabil, atacurile Israelului urmăreau testarea sistemului de apărare antiaeriană în ajunul atacului coaliției americane asupra obiectelor militare ale Siriei și, nu se exclude, asupra pozițiilor aliaților Damascului.
Un grupul naval al forțelor navale ale SUA, în frunte cu portavionul Harry Truman, a pornit din punctul de dislocare permanentă din statul Virginia spre Marea Mediterană (navele vor face 5600 mile în decurs de șapte zile). În componența grupului se navele Normandia, Arleigh Burke, Bulkeley, Forrest Sherman, Farragut. Mai târziu, acestora urmează să se alăture crucișătoarele Jason Dunham și Sullivans.
Mai devreme, spre țărmul Siriei s-au îndreptat crucișătoarele purtătoare de rachete Donald Cook și Porter. Ambele sunt înarmate cu 500 de rachete Tomahawk și au la bord 7 mii de militari.
Site-ul oficial al Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a informat pe 11 aprilie despre posibilitatea unui atac cu rachete asupra Siriei în următoarele 72 de ore. Publicația The Wall Street Journal, cu referire la surse de la Pentagon, anunță că crucișătorul Donald Cook, aflat în bazinul Mării Mediterane, ar putea declanșa un atac în orice clipă. În acest fel, se poate prognoza o tensionare a situației din Siria în următoarele șapte zile.
Publicațiile Foreign Policy, The New York Times, The Guardian, NBC News, The National Interestși alte instituții media occidentale prognozează o evoluție negativă pentru SUA.
Totul este zădarnic. Se pare că tragedia americană este inevitabilă pe teatrul sirian de război. Cortina a fost ridicată, Trump a dat semnalul și a îndemnat Rusia să se pregătească de atacul SUA asupra Siriei.
Deocamdată, e vorba doar de Siria, însă conflictele militare au propriile lor legități.
Poziția Rusiei
Moscova a avertizat Washingtonul în mai multe rânduri să nu recurgă la acțiuni militare în baza unor argumente neîntemeiate. Centru rus de conciliere din Siria a negat informațiile despre atacurile chimice în orașul Duma.
La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU din 10 aprilie, Rusia a constatat din nou că va fi nevoită să califice atacurile aeriene asupra Siriei drept crime de război.
Șeful Statului Major al forțelor armate ale Rusiei, Valery Gherasimov a avertizat colegii săi americani că rachete și lansatoarele lor vor fi distruse în cazul în care în zonele atacate în Siria se vor afla militari ruși. Regulile jocului sunt clare. Avioanele de luptă ruse deja au efectuat câteva zboruri de avertizare deasupra crucișătorului American Donald Cook, aflat în apropierea apelor teritoriale ale Siriei.
Rusia dispune în Siria de suficiente mijloace pentru de apărare. În Tartus și Hmeimim grupul militar rus are în dotare sisteme antiaeriene și anti-rachetă eficiente, S-300 și S-400, precum și avioane de vânătoare Su-30SM.
Caracteristicile sistemului de apărare antiaeriană a Siriei nu permite protejarea întregului teritoriu al țării. Cu toate acestea, sateliții ruși și avionul de recunoaștere prin radiolocație, în combinație cu sistemul de apărare antiaeriană a Siriei, vor permite crearea unei rețele suficiente pentru protejarea de loviturile cu Tomahawk. Aici ar trebui să luăm în considerare capacitățile sistemelor de rachetă Bastion, aflate pe țărm, și a submarinelor ruse din Marea Mediterană.
Probabilitatea unor atacuri masive ale coaliției americane asupra pozițiilor și locațiilor trupelor guvernamentale siriene este mai mult decât înaltă. În plus, scenariile propuse președintelui SUA presupun și desfășurarea a unei operațiuni de lungă durată. Pentru multe state din regiunea Mării Mediterane și din lume se apropie timpul unor mari încercări.