Realizarea ideii respective ”va crea un precedent foarte riscant. Ca urmare, vor fi implicați factorii politici care, până la urmă, vor conduce la aceea că subiectul integru al delimitării atmosferei terestre și a spațiului cosmic va fi fragmentat și dispersat pe la diferite instituții specializate din cadrul ONU”, se spune într-um memorandum adresat Națiunilor Unite.
”Se creează convingerea că astfel de inițiative ”lucrează” în favoarea ideei de a detașa un strat suplimentar pentru necesitățile zborurilor suborbitale, care să nu cadă sub incidența dreptului cosmic, inclusiv a interdicției privind plasarea pe orbita terestră a oricăror aparate cu arme nucleare sau alfel de arme de exterminare în masă”, se mai arată în document.
Epoca atitudinii idilice față de zborurile suborbitale se va încheia, ”Este evident că posibilitatea de afișare a forței, cu aplicarea unor astfel de mijloace de transport, nu ține doar de domeniul ipoteticului”.
Actualmente drept limită dintre atmosferă și Cosmos esta acceptată așa-zisa ”Linie Karman”, la 100 km distanță de suprafața planetei. WMO propune ca frontiera ”să coboare” cu 10-20 de km, la limita superioară a mezosferei.