Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Tradiţii în Săptămâna Luminată. Ce se face cu lumânarea de la botez

Este o perioadă plină de obiceiuri păstrate din străbuni. Ce ar trebui să facă fetele necăsătorite.
Sputnik

BUCUREŞTI, 7 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Deşi mulţi ar crede că săptămâna dinaintea Paştelui este una încărcată cu tradiţii, iată că nu este tocmai aşa. Şi aceasta deoarece Săptămâna Luminată, cea care îi urmează, este şi ea plină de obiceiuri care s-au păstrat de la strămoşi şi care încă sunt respectate de mulţi români.

Tradiţii în Sâmbăta Mare. Astăzi se sacrifică mielul

Una din aceste tradiţii care s-ar înscrie, mai curând, în sfera superstiţiilor, este cea legată de lumânarea de la botez. Se pare că aceasta ar avea puteri tămăduitoare, iar acesta este un motiv suficient ca să o păstrăm după eveniment.

Lumânarea de la botez este considerată o parte din lumina cerească, iar pentru asta creştinii păstrează acasă lumânarea.

Fetele necăsătorite pot şi ele să aprindă această lumânare şi să îi pună busuioc, informează avantaje.ro.

Nu uitaţi, însă, să aprindeţi această lumânare în Săptămâna Luminată, pentru că are puteri tămăduitoare.