Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Un fost candidat la preşedinţie, apariţie neaşteptată. Legătura cu Udrea

Internauţii au fost surprinşi şi au lăsat mesaje. Cine este şi ce are de spus după atâta timp de când a plecat din ţară
Sputnik

BUCUREŞTI, 6 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Un comentariu postat de fosta blondă a lui Băsescu, Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook, a stârnit, după cum era de aşteptat, multiple reacţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Udrea a comentat subectul fierbinte al anului, legat de justiţie, protocoale, SRI, Kovesi şi Coldea, dar şi despre cum dispar dosarele unora, aşa cum s-a întâmplat cu cel al lui Dinu Pescariu.

„Ca urmare, cu o rapiditate egalată doar de închiderea într-o singură zi a denunţurilor pe care eu le-am făcut celor doi, dosarele lui Pescariu dispar miraculos", a scris Udrea. 

Postare Elena Udrea

Printre cei care i-au lăsat comentarii la postare s-a numărat şi un fost candidat la funcţia supremă în statul român. Este vorba despre Nati Meir, cel despre care presa tabloidă din România scria, la începutul lunii martie, că se află internat, de urgenţă, la un centru medical din Israel, după ce a suferit un atac cerebral.

În anul 2009, acesta îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării.

Iată că acum reapare şi comentează despre justiţia din România.

„Pentru asta sunt de doi ani în ţara sfântă Israel şi sunt foarte mulţumit. În veci nu mă mai întorc în România!", a scris Nati Meir.

Apariţia sa nu a trecut neobservată, unii spunându-i că nu l-a întrebat nimeni şi, prin urmare, nu are de ce să îşi dea cu părerea, în timp ce alţii s-au interesat de starea sa de sănătate.

„Nu erai pe moarte? Parcă aşa spuneau unii! Hop şi tu! Vezi să nu murdăreşti locurile sfinte! La noi ai lăsat ceva mizerie", i-a transmis un comentator.

Reamintim că Nati Meir a fost arestat, în anul 2012, sub acuzaţia că ar fi înşelat un număr de 129 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în Israel.