Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

România, bucuria investitorilor - suntem vicecampionii Europei

Într-un clasament UE al creșterilor, ne depășește numai "paradisul fiscal" Cipru, dar statele dezvoltate urcă mai greu, pentru că se află deja sus.
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 apr — Sputnik, Daniel George Nistor. Numărul companiilor cu creștere rapidă a urcat în 23 de state membre UE și a coborât în 4 dintre acestea, în perioada 2015-2016 indică datele Biroului european de statistică Eurostat.

Pe primul loc în topul creșterilor se află Cipru, cu 104%, dar cu un număr mic de firme luate în calcul, majorarea fiind de la 48 în 2015 la 98 în 2016. Și trebuie precizat că această țară are un regim prietenos în ce privește taxele, Cipru fiind considerat un "paradis fiscal".

Pe locul 2 se situează România, cu 34%, apoi urmează Slovenia (29%), Spania (27%), Italia și Franța (ambele cu 26%).

Au intervenit scăderi la numărul companiilor cu creștere rapidă în Letonia (-38%), Estonia (-30%), Malta (-18%) și Finlanda (-4%).

Cea mai însemnată majorare în termeni absoluți s-a produs în Germania, unde numărul acestor firme a urcat cu 40.000. Urmează în clasament, din acest punct de vedere, Marea Britanie (26.000), Spania și Franța (17.000), Italia (15.000).

În România, numărul firmelor care au crescut rapid a evoluat de la 1.170, în anul 2015, până la 1.568, în 2016.

Numărul companiilor cu creștere rapidă

Fără a diminua meritele economiei românești, trebuie spus că e mai ușor să crești când pornești "de la puțin" decât atunci când pornești "de la mult". Ca analogie, un om care și-a majorat masa musculară de la 60 la 70 de kilograme, a adăugat 10 kg, sporul fiind de circa 17%. Un om de 100 kg care ajunge la 110 a adăugat tot 10 kg, dar creșterea masei sale este de 10%.

La nivel european, cele mai mari creşteri s-au consemnat în sectoarele "Servicii de cazare şi alimentaţie" (20,6%), "Informaţie şi comunicaţii" (15,4%), "Transport şi stocare" (14,7%).

Conform Eurostat, o companie este considerată firmă cu evoluţie rapidă dacă ritmul mediu de creştere al numărului de angajaţi depăşeşte 10% pe o perioadă de trei ani, fiind luate în considerare doar companiile cu cel puţin 10 angajaţi la începutul acestei perioade.