Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Alertă! Trebuie urgent protecţie pentru elevi şi profesori în şcoli

Majoritatea unităţilor de învăţământ din ţară au rămas fără paznici. Cazul elevei înjunghiate din Vaslui, motiv de alertă
Sputnik

BUCUREŞTI, 31 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Situaţie de-a dreptul îngrijorătoare în România, unde şcolile nu mai sunt de mult un mediu sigur nici pentru elevi, dar nici pentru cadrele didactice.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis astăzi, într-un comunicat de presă, un puternic mesaj pentru Guvernul României, căruia îi solicită să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ.

„Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fost înjunghiată, chiar în cancelaria şcolii în care aceasta învaţă, arată cât de vulnerabile sunt unităţile de învăţământ în faţa persoanelor care pot recurge la acte de violenţă sau de vandalism", spun sindicaliştii.

Potrivit statisticilor de care dispune FSLI, în ultimii ani, cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ  din România a rămas fără paznici, din cauza lipsei de finanţare. Motivul principal îl reprezintă neadaptarea costului standard per elev la necesităţile reale ale şcolilor.

Doi copii morți, mai mulți răniți, după ce o mașină a intrat într-o școală VIDEO

FSLI consideră că trebuie găsită o soluţie de urgenţă pentru rezolvarea acestei probleme extrem de grave, iar costurile financiare nu sunt mari, comparativ cu importanţa acestui obiectiv care ar trebui să fie prioritar, şi anume siguranţa elevilor şi a personalului din educaţie.

Reamintim că ieri, într-o şcoală din judeţul Vaslui,  o elevă a fost atacată cu un cuţit de un bărbat în vârstă de 24 de ani chiar în cancelarie.

Acesta venise să o caute pe eleva de 14 ani. O profesoară l-a văzut şi a chemat părinţii copilului la şcoală.

Fata a fost scoasă de la ore şi dusă în cancelarie, împreună cu mama şi o profesoară. Aici a venit şi tânărul, care a început să ameninţe, apoi s-a iscat o altercaţie, moment în care fata a fost rănită la mână. A tras-o cu forţa după el, a dus-o la pădure, apoi la o rudă a sa, unde a şi fost găsită de poliţişti, informează România TV.

Tânăra a fost internată pentru a primi îngrijiri medicale, iar bărbatul, reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lipsire de libertate, lovire şi alte violenţe.