Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Gică Popescu: „Nu am crezut că vreodată voi putea auzi aşa ceva"

Fostul internaţional spune care sunt, în opinia sa, cauzele ce duc la nereuşitele echipelor româneşti de fotbal. Ce i-a povestit şeful Federaţiei de fotbal spaniole.
Sputnik

BUCUREŞTI, 27 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Care este principala problemă a fotbalului românesc? Iată o întrebare la care fostul internaţional Gică Popescu a dat un răspuns, bazat pe experienţa sa.

Popescu spune că multe dintre nereuşitele echipelor noastre îşi au rădăcina în pregătirea insuficientă a antrenorilor.

El a povestit că a urmat, pentru o vreme, cursurile de antrenori ale FRF şi că a fost foarte impresionat de lecţiile care se predau acolo.

„Eu am făcu cursuri la Şcoala de Antrenori şi ce am auzit acolo nu am crezut că vreodată voi putea auzi aşa ceva, asemenea aberaţii. Lucrurile pe care noi le-am învăţat despre fotbal erau altceva, cu susul în jos", a spus Gică Popescu, potrivit Ziare.com.

Gafă majoră a lui Tudose - Gică Popescu s-ar putea întoarce în pușcărie

Fostul internaţional a precizat că, de mic copil, până s-a făcut mare, a învăţat că fazele jocului de fotbal sunt atacul poziţional, contraatcul şi fazele fixe, numai că la Şcoala de Antrenori a auzit altceva. Şi anume, că fazele jocului de fotbal sunt atacul iminent şi atacul rapid.

Din punctul său de vedere, aceasta este adevărata problemă, pentru că oamenii care sunt acolo, la sală, „poate n-au avut şansa să ajungă în Liga 1". Mai mult, aceştia vin la sală să fie antrenori la copii şi juniori, cărora le spun că astea sunt fazele.

La rândul lor, copiii îi aud la televizor pe Hagi sau Petrescu.

„Şi vor spune că ăştia sunt tâmpiţi, că noi la Şcoala de Antrenori am învăţat altceva", a spus Popescu, care a precizat că preşedintele Federaţiei de Fotbal din Spania i-a povestit că lucrul cel mai mare pe care ei l-au făcut a fost educarea antrenorilor.