Conversația a avut loc la inițiativa părții americane. Cei doi lideri au discutat cu acest prilej și despre cele mai actuale probleme ale politicii mondiale.
"Liderii s-au pronunțat în favoarea dezvoltării unor relații practice în mai multe direcții, inclusiv în problemele asigurării stabilității strategice și combaterii terorismului internațional. În special, s-a subliniat importanța coordonarea eforturilor în limitarea unei curse a înarmărilor", se spune în comunicat.
Președinții au menționat necesitatea de a grăbi reglementarea situației din Siria și a conflictului din Ucraina, totodată apreciind pozitiv diminuarea nivelului tensiunii în peninsula Coreeană.
În afară de aceasta, Putin și Trump au convenit asupra dezvoltării contactelor bilaterale, inclusiv luând în considerare recentele schimbări în conducerea Departamentului de Stat.
O atenție deosebită a fost acordată problemei următoarei întrevederi la cel mai înalt nivel.
„Discuția a avut un caracter constructiv, pragmatic și a fost orientată spre depășirea problemelor acumulate în relațiile ruso-americane", se spune în comunicatul serviciului de presă al Kremlinului.
Trump a calificat discuția drept una „foarte bună" și a adăugat că o întrevedere cu liderul rus "ar putea avea loc în viitorul cel mai apropiat".