Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Atenție la conturi! Acest virus știe cum să vă intercepteze apelurile și să vă fure banii

Fiți deosebit de atenți atunci când sunați la bancă, deoarece noua versiune a virusului Fakebank, care atacă gadgeturile Android, ar putea intercepta apelurile clienților, alertează specialiștii de la compania Symantec.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 mart — Sputnik. Experții de la Symantec au avertizat utilizatorii gadgetului cu sistem de operare Android privind pericolul care a venit cu noua versiune a virusului Fakebank.

Potrivit experților, acest virus ar putea acum să intercepteze apelurile de la clienții băncilor pentru a fura bani din conturile lor bancare.

Din 2018, aplicația WhatsApp nu va mai funcționa pentru unele smartphone-uri

În plus, acest virus ar putea intercepta atât apelurile efectuate, cât și cele primite. Astfel, atunci când un utilizator al unui smartphone infectat face un apel la banca sa, virusul îl transferă la numărul de escroci care ar putea folosi informațiile astfel obținute pentru a fura banii din conturile bancare. În plus, escrocii intră în contact cu victimele lor potențiale, în timp ce virusul își ascunde numărul de telefon, mascându-l sub numărul unei bănci.

Pentru a evita astfel de probleme, experții recomandă de a nu instala aplicații din surse necunoscute și, prin urmare, nesigure. Instalarea periodică a actualizărilor ar reprezenta, de asemenea, o măsură eficientă pentru a vă proteja telefonul smartphone, scrie Sputnik France.