Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Recomandările FMI: Sus dobânzile, Sus DNA!

Deși nu are în derulare un acord de împrumut către țara noastră, FMI a venit să ne învețe ce trebuie să facem ca să ne meargă bine.
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 mart — Sputnik, Daniel George Nistor. O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-a aflat în aceste zile la Bucureşti, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti.

La lucrări au participat Jaewoo Lee, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, şi Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România.

Ordin de la FMI: Nu adoptați "Legea lui Zamfir"!

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Și, prezenți la București fiind, șefii Fondului au adresat "recomandări" Guvernului României. Termenul dintre ghilimele este utilizat de fiecare dată în astfel de situații, ca nu cumva să creadă cineva, Doamne ferește, că FMI dă ordine unui govern sau unei bănci centrale.

Și instituția finanțatoare internațională a recomandat Băncii Naționale a României (BNR) să continue să majoreze dobânzile!

Potrivit Fondului, o combinaţie prudentă între consolidarea fiscală şi înăsprirea politicii monetare ar evita supraîncălzirea, ar reduce deficitul fiscal şi extern şi ar creşte stabilitatea macro-financiară, transmite Agerpres.

"Recenta înăsprire a politicii monetare a fost un start binevenit şi încurajăm BNR să continue să majoreze dobânda de politică monetară", precizează FMI.

BNR a majorat anul acesta dobânda de politică monetară în două rânduri, de la 1,75% la 2% în ianuarie și de la 2% la 2,25% în februarie. Dar se pare că nu-i destul.

O altă recomandare se referă la lupta împotriva corupției. Aici avem o declarație care merită analizată.

"Progresul României în lupta împotriva corupţiei a fost recunoscut internaţional şi trebuie să continue", a declarat vineri Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI pentru România, conform Agerpres.

Păi zi, domnule, așa! Instituția care a luptat până acum împotriva corupției din România (adică DNA) și-a făcut treaba atât de bine încât toți mai-marii planetei sunt foarte mulțumiți, deci aveți grijă să nu schimbați nimic la DNA, nici măcar o femeie de serviciu să nu dați afară de acolo. Bine că ne-a lămurit FMI, care iată că se pricepe și la chestiunile juridice, nu numai economice.

"Reducerea corupţiei ar ajuta îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale, creşterea eficienţei cheltuielilor şi întărirea competitivităţii", a mai spus Lee.

Așa, ca oameni maturi, ne-am putea imagina vreodată că un oficial de la o importantă instituție internațională va spune — "reducerea corupției trebuie oprită, pentru că înrăutățește veniturile guvernamentale și scade eficienţa cheltuielilor"? Nu, dar probabil că noi, românii, nu suntem considerați suficient de maturi încât să înțelegem cum e cu corupția, deci avem nevoie de explicații suplimentare.

FMI ne-a mai recomandat să renunțăm la plafonarea dobânzilor.

"Iniţiativele legislative care afectează sistemul financiar ar trebui evitate. Mai multe iniţiative recente, dacă ar fi adoptate, ar reduce creditul oferit economiei reale şi ar încetini rezolvarea problemei creditelor neperformante, afectând în mod negativ stabilitatea financiară. Printre aceste iniţiative se numără propunerile privind limitarea dobânzilor la creditele pentru gospodării şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi", subliniază oficialii Fondului.

Adică mai pe șleau, să nu intre în vigoare reglementările inițiate de senatorul PNL Daniel Zamfir, care limitează dobânda pentru creditele ipotecare la un nivel de 2,5 ori dobânda de referință a BNR și dobânda la creditele de nevoi personale — la 18%. Asta deși pe piața împrumuturilor se practică și dobânzi de 5.000%.