14 mart — Sputnik, Octavian Racu. Marea Britanie este amenințată de noi ninsori în această săptămână, care vor acoperi toate regiunile țării. Meteorologii vorbesc deja de o nouă revenire a "Bestiei din Est", care se va abate asupra Regatului Unit, aducând temperaturi extrem de scăzute, scrie Express.
Un front de aer dinspre Sud-Vest, care se îndreaptă spre Nord-Est, va aduce cu sine ploi abundente și vânt puternic miercuri și joi, iar spre sfârșitul săptămânii se așteaptă o răcire bruscă a vremii.
Vânturile aspre, care revin în această săptămână în Albion, vor aduce cu ele temperaturi scăzute și ninsori abundente. Curentele de aer rece din Siberia au determinat serviciile meteorologice britanice să emită un avertisment în mai multe zone ale Marii Britaniei.
Un val de frig va sosi după o săptămână blândă, coborând temperaturile de două ori în zilele următoare. Duminică, la Londra și în Sud-Estul țării se așteaptă la un strat de zăpadă de 5-10 centimetri.
Express titrează sosirea „Bestiei din Est 2”
Purtătorul de cuvânt al biroului meteorologic a confirmat amenințările cu ninsori abundente în cea mai mare parte a țării în această săptămână.
Meteorologul a spus că a fost șocat să vadă un izoterm de —15 grade Celsius la o presiune atmosferică de 850 hPA deasupra Angliei, un fenomen foarte rar pentru această perioada a lunii martie.
Hărțile meteorologice arată o apropiere a unor curente de aer extrem reci asupra Marii Britaniei, care vor determina o scădere bruscă a temperaturii. Biroul Meteorologic a avertizat că zonele de nord și centrale sunt supuse riscului de ninsori abundente.