Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Președintele Dodon, despre pericolul major pentru Europa și riscurile pentru Moldova

Șeful de stat și-a exprimat totalul dezacord cu scrisoarea deschisă a spicherilor de la Chișinău și Kiev către omologii lor din țările Bătrânului continent.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 mar — Sputnik. Nu gazoductul Nord Stream 2, ci extinderea NATO este elementul de destabilizare a Europei, a declarat marți președintele Republicii Moldova Igor Dodon.

Putin: Nord Stream 2 este un proiect pur economic și nu politic

Anterior, Andrian Candu și Andrei Porubii, șefii legislativelor din Moldova și Ucraina, iar apoi și omologii lor din cele trei Țări Baltice și Polonia, au semnat o adresare către parlamentele europene în care Nord Stream 2 este calificat ca un ”instrument politic, menit să accentueze dependența UE de o singură sursă de energie”.

Dodon consideră că documentul este ”o nouă masnifestare de fobie din partea regimurilor diriguitoare din aceste țări, inclusiv din partea conducerii parlamentului RM”.

Potrivit lui, adevăratul factor destabilizator este ”…extinderea NATO, deschiderea birourilor acestei organizații în state neutre, sporirea grupărilor NATO și organizarea de exerciții militare ale acestui bloc, desfășurarea elementelor apărării antirachetă în apropiere de granițele țării noastre”.

Șeful de stat a subliniat că Moldova, interesată în livrări ritmice la prețuri acceptabile, depinde acum direct de tranzitul de gaze prin Ucraina.

”Dacă în perspectivă vom putea primi aceleași gaze prin conducte alternative, dar fără ca tranzitul să fie amenințat, pentru Moldova asta va însemna o minimizare a riscurilor și o consolidare a securității energetice”, a concluzionat Dodon.