Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Jurnalista NBC: Putin are informații compromițătoare despre Trump

Jurnalista americană, Megyn Kelly, care a relizat recent un interviu cu Vladimir Putin, afirmă că i s-a creat impresia că liderul rus deține informații compromițătoare despre Trump
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 mar — Sputnik. Președintele rus, Vladimir Putin deține o oarecare informație compromițătoare despre Donald Trump, pe care președintele american nu vrea s-o facă publică, a declarat jurnalista NBC, Megyn Kelly, care anterior a realizat un interviu cu liderul rus.

Putin: nu avem niciun motiv să ne implicăm în alegerile din SUA

"Nu aș putea spune că lui Putin îi place Trump. Am observat la el acest lucru, mi s-a creat impresia că are o informație compromițătoare despre Trump", citează The Hill afirmațiile jurnalistei. Kelly nu a explicat pe ce se bazează presupunerea.

Aceasta a adăugat că în cazul în care Moscova are o anumită informație despre Trump, este puțin probabil ca ea să fie legată de scandalosul dosar compromițător.

„Presupun că este vorba despre bani și afacerile lui Trump cu rușii în anii 90, despre activele lui din SUA", a menționat ea.

O presupusă imixtiune a Rusiei în alegerile din SUA, precum și presupusele legături a lui Trump cu Moscova, fapt infirmat de Casa Albă și Kremlin, sunt subiectul unei anchete desfășurate de procurorul special Robert Mueller.

În interviul oferit jurnalistei Megyn Kelly, Vladimir Putin a declarat că Rusia nu are niciun motiv să se implice în alegerile americane, chiar dacă Statele Unite nu-și ascund imixtiunile în procesele electorale din Rusia.