Oamenii de știință au intervievat aproape 700 de persoane din 385 de case din micul oraș Cheshire în legătură cu modul cum au fost muşcaţi de câini. Studenții din domeniul veterinar au realizat interviuri scurte cu locuitorii şi au lăsat chestionare mai detaliate participanţilor voluntari, pentru a le analiza personalitatea și trăsăturile de caracter.
Datele din registrele spitaliceşti arată că rata muşcăturilor de câine este de 740 la 100.000 de persoane, însă rezultatele sondajelor indică o rată de 1873 la 100.000 de persoane, de aproape trei ori mai mare decât cifra oficială.
Bărbaţii sunt de aproape doua ori mai expuşi decat femeile la riscul de a fi muşcaţi pe parcursul vieţii. Aproximativ 44% din mușcături au avut loc în copilărie (sub 16 ani) și 55% din mușcăturile înregistrate au fost cauzate de câini pe care victima nu i-a întâlnit niciodată înainte de incident.
Mai surprinzătoare este legătura dintre muşcături și respondenții care au obținut cel mai mic scor la stabilitatea emoțională în testul de personalitate. Astfel, cu cât o persoană este mai instabilă emoţional, mai anxioasă şi deprimată, cu atat este mai probabil ca ea să fie muşcată de un caine, arată studiul menţionat de Live Science.
Totuşi, studiul nu poate confirma dacă stabilitatea emoțională scăzută a unei persoane conduce la o probabilitate mai mare de a fi mușcată sau dacă urmarea muşcăturii este o stabilitate emoțională scăzută. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a fi stabili precis aceste aspecte.