Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

George Maior, acuzat grav: "Dosare făcute, persoane sacrificate pentru a-l salva"

"Am făcut parte din acel stat paralel, trebuiau sacrificate persoane spre binele altora".
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 mart — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarație uluitoare a unuia dintre oamenii de bază ai sistemului creat de Traian Băsescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu.

"Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel", a afirmat Georgescu, recunoscând astfel existența „statului paralel". Dar, continuă Georgescu, "„eu am făcut totul din bună credinţă".

Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, consideră Georgescu.

„Timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane şi brusc am devenit un biet penal — trebuiau sacrificate persoane spre binele altora".

Care sunt "aceste persoane" la care se referă fiul fostului șef al penitenciarului Codlea? O spune chiar el.

"Nu eram nimic greşit că mă întâlneam cu directorul SRI şi nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului", recunoaște deschis Georgescu implicarea acestor personaje.

Care au fost efectele activității acestui "stat paralel"? În cuvinte simple și concise, praful și pulberea!

"Gândiţi-vă că instituţiile, clasa politică sunt praf", recunoaște Georgescu. "Nu se mai pot face construcţii, nu se mai poate lucra la proiecte — se rezolvă dispute personale prin instituţii".

Cum lucra sistemul din care făcea el parte? Acum spune că "lucrurile nu mai pot continua aşa". Atunci însă…

"Sesizările se făceau şi în interiorul partidelor — îşi făceau unii altora dosare", dezvăluie fostul șef al ANI. „E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva„, se apără omul care recunoaște existența "statului paralel".

În spectaculosul său interviu oferit B1 Tv, Georgescu păstrează pentru final bomba — au fost sacrificate mai multe persoane — "unii trebuiau să devină ţapi ispăşitori", pentru a fi salvate altele.

"Dacă stau zece persoane la o masă şi unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare", a spus Georgescu, care a precizat: "Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora".

O acuzație gravă pentru actualul ambasador în SUA — despre care, cu siguranță, același "partener strategic" știe multe, poate chiar totul.