BUCUREŞTI, 4 mar — Sputnik, Georgiana Arsene. Sindicaliştii din învăţământ cică iau taurul de coarne şi fac o nefăcută. Mâine, au programat un boicot al simulării evaluătii naţionale.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă că în 1100 de şcoli va fi boicotată simularea examenului de evaluare naţională.
Comunicatul a fost publicat în cursul zilei de astăzi, pe pagina de Facebook a FSLI, deci cu aproape 24 de ore înainte ca elevii să intre în săli.
Este evident că acest boicot nu se va realiza, întrucât şcolile au lucrat deja pentru ca simularea examenului de evaluare naţională să se desfăşoare în bune condiţii.
Asta presupune resursă umană angajată în acest proces, resură materială şi timp. Clasele pregătite pentru simulare nu îşi vor aştepta mâine elevii obişnuiţi, ci pe cei de clasa a opta.
Iată, deci, că toată „frăsuiala" celor de la FSLI este doar un praf în ochi, să arate şi ei membrilor că se implică şi iau măsuri, aşa cum anunţaseră de mult.
Numai că atunci anunţaseră boicotarea evaluărilor din vară, nu a simulărilor.
„Membrii de sindicat din 1100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018", se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a FSLI.
Internauţii au reacţionat dur la acest comunicat, unii spunând că este nevoie de unitate, nu de luarea măsurilor de protest ad-hoc.
„Staţi liniştiţi, simularea se va susţine şi în şcolile în care se va realiza protestul. Mai mult aţi complicat lucrurile", le-a transmis un internaut reprezentanţilor FSLI.