BUCUREȘTI, 4 mar — Sputnik, Evan Răutu. Șoc pentru sportul mondial — căpitanul celebrei echipe de forbal Fiorentina, Davide Astori, a fost găsit mort în această dimineață în camera sa de hotel. Fiorentina se afla la Udine, unde urma să joace un classic derby al nordului Italiei, cu Udinese, în cadrul Serie A.
"Profund îndurerată, Fiorentina este nevoită să anunţe că Davide Astori, căpitanul său, a încetat din viaţă", a transmis clubul din Florenţa pe Twitter.
Fotbalistul avea doar 31 de ani și, ca tragedia să fie completă, devenise tată de doar două săptămâni!
Din primele infromații, Astori ar fi murit în somn, după ce stătuse până aproape de miezul nopții în compania unui coechipier, portarul Marco Sportiello, cu care jucase fotbal pe play-station.
Tot din primele informații, decesul ar fi intervenit în urma unui stop cardio-respirator, scrie Gazzetta dello Sport.
"Fiorentina, ce tragedie! Căpitanul cu 14 apariţii în squadra azzurra a fost găsit mort în camera sa de la hotelul "La di Moret", din Udine. El a încetat din viaţă în somn, în urma unui stop cardio-respirator", titrează sursa citată.
Toate meciurile de astăzi din prima ligă italiană au fost amânate, decizia fiind luată chiar de conducerea fotbalului italian.
"Din păcate se poate întampla și s-a întâmplat", a declarat Alfonso De Nicola doctor al echipei Napoli. "Acest lucru trebuie să crească cercetările pentru a depista asemenea probleme și a preveni asemenea tragedii în viitor".
Italia este în avangarda prevenirii morților subite, spune De Nicola. „Este o patologie pe care o studiem în Italia mai mult ca în orice altă țară.
"Există și reguli foarte stricte și teste înainte ca oricine să primească acordul de a fi sportiv la nivel profesionist — aceste testări sunt fundamentale pentru a opri și preveni problemele cardiace", a mai declarat doctorul italian, transmite sport.ro.
Rămâne însă întrebarea, pe care și-o pun și italienii, cum este posibil ca un sportiv profesionist de acest nivel să moară în somn?
În România, la începutul anilor 2000, au avut loc mai multe îmbolnăviri suspecte ale unei generații de excepție a clubului Dinamo București. Au fost afecțiuni ale ficatului, care au lovit tinerii sportivi care veniseră de la formidabila echipă de juniori a clubului, pregătită de antrenorul Ionuț Chirilă.
Cel mai dramatic caz a fost al lui Cătălin Hîldan, mort pe teren, la numai 24 de ani. Multiplu campion cu Dinamo, la toate categoriile de vîrstă, Hîldan avea grijă să mergă la medic, fiind speriat de un precedent — Ștefan Vrăbioru, de la Astra Ploiești, mort cu un an înainte, la doar 23 de ani, tot pe teren… și într-un minut apropiat: Vrăbioru în minutul 70, Hîldan, minutul 74.
Supraefortul rămâne o cauză extrem de puțin clară, dar și sporirea artificială, forțată a capacității de efort. Organele interne, în special ficatul, splina și inima nu iartă.
„Rezultatul analizelor a lăsat nişte semne de întrebare pe care un medic conştiincios le-ar fi luat în considerare", declara celebrul medic prof. dr Vladimir Beliş, după mpartea lui Cătălin Hîldan. „Virusul are un anumit proprism, adică anumite afinităţi cum sunt cordul sau ficatul, în special ficatul. Însă în cazul lui s-a dovedit a fi cordul, care sigur că cedează dacă e suprasolicitat la efort", a declarat Beliș, la vremea aceea director al INML.
Neglijența medicală a fost o ipoteză acceptată parțial, dar… Îmbolnăvirile generației de excepție a clubului Dinamo au rămas un semn de întrebare.
La rândul său, cazul Astori va suscita multe semen de întrebare — dar se pune din nou problema suprasolicitării organismului uman, în condițiile în care, fapt cunoscut, se utilizează substanțe care, chiar nedepistate de controale, duc la rezultatele incredibile de azi din mai toate sporturile.