Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Merkel și Trump sunt îngrijorați de noile arme ale Rusiei

Merkel și Trump și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu ultimele declarații ale lui Putin în ceea ce privește noile arme strategice ale Federației Ruse
Sputnik

BUCUREȘTI, 2 mar — Sputnik. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele SUA, Donald Trump, și-au exprimat îngrijorarea într-o discuție telefonică în legătură cu declarațiile liderului rus, Vladimir Putin, în ceea ce privește dezvoltarea noilor arme rusești, a anunțat reprezentantul executivului german, Steffen Seibert.

"Cancelarul și președintele sunt îngrijorați de declarațiile recente ale președintelui Putin în legătură cu dezvoltarea noilor arme", a anunțat Seibert.

Joi, președintele rus Vladimir Putin, în mesajul său adresat Adunării Federale, a anunțat că Rusia dezvoltă noi arme strategice, care au intrat în dotarea forțelor armate ruse. Președintele a comunicat că forțele strategice nucleare au primit 80 noi rachete balistice intercontinentale, 102 rachete balistice pentru submarine și trei submarine strategice "Borei". Potrivit lui, Rusia a început să dezvolte arme care nu utilizează o traiectorie balistică de zbor, fiind invulnerabile pentru sisteme de apărare antirachetă.