Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Alt cutremur loveşte Marea Britanie. „Schimbare periculoasă"? Ce spun seismologii (VIDEO)

Un cutremur a zguduit nordul Angliei în această dimineață, speriindu-i pe britanici. Este al doilea cutremur care loveşte țara în interval de două săptămâni. Cum l-au simţit britanicii şi ce spun seismologii despre activitatea seismică din Marea Britanie şi din lume.
Sputnik

BUCUREŞTI, 28 feb — Sputnik, Doina Crainic. În contextul vremii neobișnuite pentru Marea Britanie, care este în prezent acoperită de zăpadă, a avut loc un cutremur de 20 de secunde în Cumbria, nordul Angliei.

Locuitorii au povestit cum locuințele lor au început să se „zguduie" imediat după ora 7:30 GMT, când s-a produs un al doilea cutremur în mai puțin de două săptămâni, relatează RT.com.

Cutremurul a avut magnitudinea de 3,2 grade. Epicentrul cutremurului s-a înregistrat în Mosser, la aproximativ 3,5 km de Cockermouth.

Mai mulţi utilizatori ai Twitter au descris ce au trăit. „Am simțit un cutremur în Cumbria. Întreaga casă s-a zguduit", a scris un utilizator.

​Here’s the seismogram for today’s event in Cumbria. pic.twitter.com/xWako6blTn

​„A mai simţit cineva un cutremur care a durat o clipă? Eu și vecinii mei tocmai am alergat afară, crezând că cineva s-a izbit de casele noastre", a scris un altul.

„Am ieşit afară în pijamale, cu soţia, ca un fel de supereroi suburbani, crezând că cineva s-a izbit [cu maşina] într-o latură a casei noastre. Se pare că Cumbria a fost lovită de fapt de un cutremur", a anunţat alt utilizator.

Regatul Unit este zguduit de cutremure mici o dată sau de două ori pe an. Experții spun că cele două cutremure care au avut loc într-un interval atât de scurt în 2018 nu indică o schimbare periculoasă.

„Oamenii au putut simţi zguduituri moderate, au auzit zgomote și ferestrele zgâlţâindu-se. Nu ne aşteptăm să se fi produs daune semnificative. Toate datele sugerează că rata activității cutremurelor din Marea Britanie, dar şi din lume, este destul de constantă și este puțin probabil să existe vreo legătură cu incidentul din sudul Țării Galilor", a declarat, pentru Daily Mirror, seismologul Brian Baptie de la British Geological Survey.